Muşoiu: „PSD prioritizează strategic investiţiile cu importanţă majoră pe termen lung”

Distribuie articolul:

„Contribuția premierului Marcel Ciolacu şi a miniştrilor PSD la proiecţia bugetară a anului viitor are în vedere atât răspunsurile pregătite pentru orice fel de noi provocări mondiale, care s-ar putea repercuta şi asupra României, precum şi o viziune mai largă privind creşterea economică şi după 2024 prin susţinerea investiţiilor pe termen mai lung de un an”, apreciază preşedintele executiv al PSD Ialomiţa, Ştefan Muşoiu. Deputatul PSD dă asigurări că miniştrii social democraţi din Cabinetul Ciolacu au făcut toate demersurile posibile şi au dus toate tratativele necesare cu liberalii, astfel încât redresarea şi rezilienţa sustenabile ale României să continue într-un ritm şi mai susţinut. „PSD a fost şi va fi mereu susţinătorul şi promotorul unei viziuni mai echitabile şi mai corecte în societatea românească! Şi ne-am propus să continuăm în acelaşi ritm susţinut reconstrucţia economiei, restabilindu-i echilibrele prin intermediul noilor pârghii fiscale, astfel încât bunăstarea să atingă fiecare familie de români. Această strategie viabilă este încă o dovadă de maturitate şi responsabilitate politică din partea PSD”, declară Muşoiu. Acesta accentuează că bugetul pentru 2024 nu presupune tăieri, nu este un buget de recesiune, ci este un buget de dezvoltare, bazat pe susţinerea investiţiilor. Este un buget pentru bunăstarea românilor şi pentru dezvoltarea României. Şi acesta este doar începutul unui viitor mai bun pentru toţi românii. Bugetul pentru anul 2024 conţine majorările de pensii, aşa cum sunt ele prevăzute în noua lege a pensiilor, elimină inechităţile salariale dintre categoriile de bugetari şi se bazează pe dinamica economică, stimulată de consum şi investiţii”, explică preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

„Nu se va atinge nimeni de veniturile românilor!”

Preşedintele executiv al PSD Ialomiţa dezminte zvonistica privind aşa-zisele tăieri de venituri de anul viitor. „Investiţiile publice au ajuns, anul acesta, la 65 de miliarde de lei, cu aproape 35% mai mult decât în 2022. Iar toate aceste investiţii vor genera noi activităţi economice, adică noi locuri de muncă şi venituri suplimentare din taxe şi impozite. Pentru anul 2024, guvernul va menţine un nivel ridicat al investiţiilor de cel puţin 7% din PIB, lucru care înseamnă nu numai dezvoltare, ci şi creşterea încasărilor bugetare din taxe şi impozite”, detaliază Ştefan Muşoiu. Așadar, deputatul PSD confirmă că nu va fi pusă nicio presiune pe buzunarele cetăţenilor prin taxe şi impozite majorate, mai ales că Guvernul PSD-PNL, condus de premierul Marcel Ciolacu, gândeşte mai departe de anul 2024 şi va prioritiza strategic investiţiile cu importanţă majoră pentru ţară.

„Opoziţia va continua să mintă şi să dezinformeze”

„Măsurilor fiscal-bugetare pentru care guvernul şi-a angajat răspunderea vor determina un plus de cel puţin 16 miliarde de lei, anul viitor. Mai mult, ţara noastră are la dispoziţie circa 80 de miliarde de euro fonduri europene. 28,5 miliarde în PNRR, 2 miliarde în exerciţiul financiar 2014-2020 şi încă 49 miliarde în exerciţiul financiar al UE 2021-2027. Toţi aceşti bani vin în România ca investiţii care generează taxe, impozite şi locuri de muncă, pentru care se plătesc contribuţii sociale şi impozit pe venit”, mai arată deputatul PSD de Ialomiţa. Pe baza acestor sume clare, Ştefan Muşoiu atenţionează populaţia să nu creadă intoxicările opoziţiei privind ciuntirea pensiilor şi salariilor pentru că această manipulare face parte din obișnuita strategie de circ a AUR, USR și a PMP.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *