Zilele trecute, edilul s-a deplasat la Bucureşti pentru a semna două noi contracte de finanțare pentru proiecte vizând reabilitarea energetică a corpului C al Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” și renovarea energetică a sediului administrativ, amândouă depuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației .
Azi, primarul Laurențiu Șonchereche a mers să vadă cum mai merg celelalte lucrări începute, cu bani europeni, dar şi cu bani de la bugetul local. Pe pagina sa de socializare, scrie negru pe alb că primarul Şonchereche „apreciază progresele înregistrate în lucrările de amenajare a trotuarelor, a locurilor de parcare și a rigolelor de scurgere a apelor pluviale în cartierele Fetești Gară și Buliga, realizate prin SC Drumuri Municipale Fetești.
Edilul Feteștiului a subliniat că investițiile în infrastructura stradală și pietonală reprezintă o prioritate pentru administrația publică locală. El a reiterat angajamentul său față de locuitorii Feteștiului pe care îi asigură că Primăria și Consiliul Local vor continua să lucreze pentru îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de viață în întregul municipiu.”
Cum imaginile care însoţesc declaraţiile lasă impresia că se lucrează, iar lucrările „sunt în grafic”, deocamdată, n-avem decât să nădăjduim că şi calitatea lucrărilor fi-va una pe măsura cheltuielilor.