Mocioniu şi gaşca lui (se) dedică sportului

Distribuie articolul:

* Vreţi asfalt pe străzi, vreţi trotuare, vreţi apă bună de băut, canalizare mai încăpătoare, curăţenie pe uliţele pline de colb, vreţi să se termine – dracului! – lucrările la Piaţa Revoluţiei şi la Parcarea subterană, vreţi să avem Pieţe şi Cimitire mai bine administrate, dar şi Şcoli şi Grădiniţe mai bine dotate? NU SE POATE! De ce? Fiindcă bugetul Primăriei municipiului Slobozia se dovedeşte a fi neîndestulător, mai ales după ce mare parte din bani se cheltuie pentru salariile nesimţit de mari pe care le încasează hoardele de anagajaţi ce-i sunt subordonaţi lui, primarului. Şi dacă el, Mocioniu, este acum membru al Pro România, noi nu suntem pro MANIA lui de-a se dedica mai mult sportului! Fapt pentru care nu contenim să publicăm ceea ce locuitorii acestui biet cătun ne cer să le transmitem politicienilor Mocioniu SPORTcare administrează bugetul şi, implicit, localitatea.           

Şedinţă extraordinară, pen’ ce, Bibicule? 

Slobozia, Primăria, 9 iulie 2019. Şedinţă Extraordinară a Consiliului Local al Municipiului. Iniţiator : primarul Adrian Mocioniu. Cât de mare credeţi că a fost urgenţa, şi de ce n-ar fi putut aştepta până la următoarea întâlnire a consilierilor locali, ar trebui să ne spună primarul care – încă – este Adrian Mocioniu. Tot el ar trebui să ne spună şi de ce a fost nevoie să fie convocată şi desfăşurată o şedinţă extraordinară a Consiliului Mocioniu si ParosLocal care să aibă pe ordinea de zi un singur punct, şi-anume: Hotărâre privind aprobarea finanţării proiectului „PROMOVARE A SPORTULUI DE PERFORMANŢĂ DIN SLOBOZIA LA NIVEL NAŢIONAL” , propus de Asociaţia Handbal Club Municipal Slobozia. Şi când zicem că ar trebui să ne răspundă, avem în minte promisiunea musiului ce ne-a fost făcută în cea de-a doua lui conferinţă de presă desfăşurată în anii care s-au scurs din acest mandat, şi-anume că se va întâlni cu presa şi va discuta proiectele de hotărâre, chipurile, ca să audă de la jurnalişti cam care estre părerea „străzii” cu privire la una sau alta dintre investiţiile pe care dă el banii noştri, ai celor care contribuim la bugetul Primăriei prin acele nemernice impozite şi taxe impuse cetăţenilor. Căci, dacă Mocioniu s-ar fi întâlnit cu presa, ar fi aflat că foarte puţini cetăţeni aplaudă cheltuirea unei sume atât de mari, an după an (competiţional) pentru ca nişte „împătimiţi” ai sportului să-şi poată face plăcerea acolo, în sala aceea a cărei amenajare a costat o groază de bani şi, mai mult ca sigur, modernizarea ei iar ne va costa. Ar fi aflat că foarte mulţi cetăţeni sunt de părere că nu e normal ca „fetele lu’ tata” să n-aibă grija sponsorizării, a vânzării biletelor, într-un cuvânt a susţinerii „pe cont propriu”, cum se spune. Ar mai fi aflat că noi, ceilalţi, cei care aşteptăm de ani de zile ca administraţia publică locală să găsească bani şi pentru alte stringenţe în plan edilitar-gospodăresc, nu suntem deloc încântaţi că primarul şi gaşca lui cheltuie şi-n acest an 30 de MILIARDE de lei vechi pentru o echipă de handbal, fie ea şi una proaspăt intrată în nu ştiu ce Liga  Florilor…

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *