Minor muşcat de un câine

Distribuie articolul:

 

În ziua de 8 august a.c., poliţia s-a sesizat din oficiu despre faptul că marţi, 06 august a.c., un minor de 11 ani, din localitatea Gura Ialomiţei a fost muşcat în timp ce se deplasa cu bicicleta pe stradă de un câine, necesitând îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că animalul aparţine unui bărbat de 38 de ani, consătean al victimei. Posesorul câinelui a declarat poliţiştilor că în ziua incidentului în timp ce încerca să scoată din curtea locuinţei autoturismul  proprietate personală, a deschis porţile de acces iar câinele a scăpat şi l-a muşcat pe minor, provocându-i leziuni uşoare. Minorul a fost internat la Spitalul Ţăndărei pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de “neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui asupra unei persoane”, faptă prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind Regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Ce au de spus aşa-numiţii „iubitori de animale? Cum de nu înţeleg autorităţile că moda câinilor „cu stăpân” este de neacceptat, în forma ei agresiv „purtată” oriunde pe domeniul public? Iată numai două dintre întrebările pe care cei care nu înţeleg să fie în slujba câinilor, le-ar adresa, personal, oficialităţilor dacă ar putea. Cum însă „oamenii nu mai au la cine să se plângă fiindcă num ai înainte de campaniile electorale stă cineva de vorbă cu prostimea”, mulţi ne-au rugat pe noi să transmitem că aşa nu se mai poate!   

(I.G.)       

 


Distribuie articolul:

7 thoughts on “Minor muşcat de un câine

  1. Ce treaba au iubitorii de animale cu faptul ca stapinul unui ciine a fost neglijent,l-a scapat din curte si acesta a facut pocinogul?Stapinul respectiv o sa plateasca si altadata o sa fie mai atent.In general sint de acord cu dvs.asupra majoritatii lucrurilor pe care le sustineti in articole dar cind vine vorba javre,stapini de javre si „iubitori de animale” sintem intr-un dezacord total.Sint de acord ca stapinii animalelor trebuie sa fie responsabili,sint de acord ca nu trebuie sa fie ciini pe strada desi odata luati de pe domeniul public acestia nu trebuie omoriti dar manifestindu-va aceasta aversiune profunda fata de posesorii de ciini discriminati,contestati dreptul lor de a iubi animalele si a stabili o relatie sufleteasca perfect omeneasca cu acestea.Hai Sorine sa te aud,acum c-ai revenit pe plaiurile noastre.D-na Ghinea iti apreciaza mult comentariile.

    1. Domnule Nicolae
      Dacă toate câte enumeraţi dvs aici, în postare, ca fiind responsabilităţi ale celor care deţin câini, ar fi respectate şi duse la îndeplinire, ATUNCI fiţi convins că eu n-aş mai avea nici dram de „aversiune profundă”. Şi-aţi prins bine ideea, numai că nu vă daţi seama, atunci când aţi scris „faţă de posesorii de ciini”. Deci, EU NU URĂSC ANIMALELE, ci sunt revoltată în faţa felului cum iubitorii de animale NU VOR să înţeleagă că, în opinia mea, democraţia înseamnă că dumneata poţi să faci tot ce vrei, cu condiţia să nu mă deranjezi pe mine. Aşa că dacă atunci când eu ies pe stradă, nu m-aş simt apăsată de atitudinea celor care-şi plimbă câiinii, eu aş fi nepăsătoare la plăcerea lor de-a se pune în slujba UNUIA dintre animale, pe celelalte mâncându-le!!!!

  2. Nu inteleg de ce considerati dvs.ca a avea un animal pe care multi dintre oameni il considera membru al familiei inseamna a deveni sluga animalului respectiv.E o relatie de pe urma careia beneficiaza amindoua partile.Tot asa nu inteleg ce atitudine considerati ca ar trebui sa aiba cei care isi plimba ciinii pe strada pentru ca nu au pe unde altundeva ei stind la bloc. Acum,ca lor le plac ciinii dar maninca alte animale implica un stadiu superior al constiintei ceea ce e mai greu de realizat.Dar in timp,pas cu pas vom ajunge la o treapta a evolutiei cind vom acorda drepturi depline animalelor.Asta daca vom mai apuca si nu vom fi stersi de pe fata pamintului din cauza inconstientei noastre.

  3. Am multi prieteni care gindesc la fel ca mine.Apreciem faptul ca va zbateti,ca luptati,ca sinteti bataioasa,ca puneti intrebari,ca nu va dati batuta,ca nu va este frica in conditiile in care suportul material si moral din partea oamenilor in majoritate lasi este redus dar cind vine vorba de „javre”,”stapini de javre”,”slugi” ne piere simtul umorului.Nu tinem neaparat sa va schimbati ideile in privinta asta ele nefiind tocmai rele doar sa va mai periati limbajul el fiind foarte jignitor iar prietenii foarte rari in ziua de azi.Cu prietenie.

    1. Da, recunosc, în mare parte aveţi dreptate! Dar, repet, n-am prea văzut iubitor de animale care să aibă, mai întâi, grija omului ce trece pe lângă animăluţul lui! Poate c-ar trebui ca şi cei care au animale de companie să înţeleagă că ne deranjează mizeria, lătrăturile din noapte, muşcăturule maidanezilor şi/sau chiar ale câinilor lor…

  4. Domnule nicolae (e cam aiurea apelativul,eu fiind invatat cu tovarasu`),
    sunt bulkversat complet de viziunea asta de tip arian:„Acum,ca lor le plac ciinii dar maninca alte animale implica un stadiu superior al constiintei ceea ce e mai greu de realizat.Dar in timp,pas cu pas vom ajunge la o treapta a evolutiei cind vom acorda drepturi depline animalelor.„
    Adica cum,dom`le,devine tradusa chestia asta?Eu daca am doi caini as cam fi superior celui fara niciunul,putin mai superior (da Sorine,n-are grad,da` las-o asa!)decat cel ce are unul ,inferior celui cu trei,mai inferior celui cu patru,nenorocit rau fata de aia de la Vier Pfoten, si de=a dreptul o bestie fata de vecinu` care are milioane de albine si eu pacatosul n-am niciuna.Sir Rolle deja,pentru ca mergand pe intuitia dumitale privind evolutia umana (actiunea Mises)„vom acorda drepturi depline animalelor„.Haoleu,Tibet curat,nirvana,loc linistit si cu verdeata de unde a fugit intristarea si suspinul,armonie,beatitudine!Pai unora deja le daduram drept de vot si uite ce a iesit.
    Asta cu superioritatea e adanca rau si samana cu vizionarismul creatorului de Mein Kampf;avea si el intuitii.Sa fie de vina alsacianul iubit ,Blondi,de la Barlogul lupului?
    Parafrazandu-l pe alt Nicolae,parerea mea este ca segregarea rasiala de care acuzi are izvorul in dorinte de apreciere neimplinite.Este doar o bravada a unora ce isi plimba bibeloul Bubico ,incalcand norme comportamentale si de convietuire,in speranta atragerii unei simpatii de grup,un cosmopolitism elitist,NOI-IUBITORII contra VOI-HABARNISTILOR;INSENSIBILILOR adica tocmai ce spuneai :INFERIORILOR!
    Dragule nicolae,nu-ti imput nimic,eu nefiind un perfect, ci un cautator de echilibru ,ce in cautarea mea de pana acum am realizat ca respectarea regulilor face parte din fundamentul unei simbioze organizationale.Autorul articolului face perpetuu apel la respectarea regulilor,ca azi vorbim de caini,maine de testoase si poimaine de dromaderi sau despre sacralitatea vacilor ,avem un cod comportamental de respectat in societate, vrem sau nu,nenegociabil.E vorba de responsabilizare ,de apel la „ ce tie nu-ti place„si nu de anateme asupra grupurilor.
    Observ o permanenta incercare de corijare a limbajului, comportamentului, exprimarii ziaristului, care cu mijloace mai degraba modeste incearca sa mentina treaza atentia publicului cititor pe subiectele livrate de realitatea cotidiana.Analisti de-a valma se perinda la tastaturi ba sa-i dea lectii,ba sa-si afirme superioritatea ,ba din spirit de fronda sau pur si simplu concurenta captiva unor interese.Tuturor hanalistilor va spun:ba dashteptilor faceti si voi macar un articolas,veniti cu acele adevaruri imuabile clamate ,presarati sentiment dupa gust,adaugati virtuti,asezonati astfel incat sa fiti si maine,amestecati placutul cu utilul,si apoi om discuta despre ciorba ce a iesit.Pana atunci lasati lapidarea!
    Scrieti Doamna,scrieti!

    ps Sa traiesti danutzule,ca mi-a fost dor de tine si de nihilism(ca de rudele neinvitate,bien sur)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *