Medicii, dispuşi să protesteze şi chiar să blocheze sistemul sanitar

Distribuie articolul:

Deşi-s oameni de-o anumită conduită morală şi, prin urmare, de-o anumită responsabilitate civică, totuşi, fiindcă Sistemul sanitar a ajuns în „moarte clinică” iar  cadrele medicale au ajuns la capătul răbdării, protestul pare că a rămas singura cale de urmat pentru o schimbare în bine, cât nu e prea târziu.  

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof.dr. Vasile Astărăstoae, a anunţat reunirea Consiliului Naţional, pe data de 20 iunie, eveniment la care vor participa toţi profesioniştii din Sănătate, pentru a discuta cu privire la acţiunile care se impun în continuare, dacă nu se iau măsurile pe care le-a propus, pentru ca sistemul românesc de sănătate să nu intre în colaps. „Deocamdată vom crea o asociaţie a profesioniştilor din sănătate şi vom discuta să declanşăm o serie de acţiuni, plecând de la marşuri, demonstraţii şi până la blocarea sistemului prin demisia personalului medical, pentru că situaţia actuală nu mai poate continua”, a precizat sâmbătă Astărăstoae, la o conferinţă de presă prilejuită de reuniunea, în România, a Consiliului European al Ordinelor Medicilor (CEOM). El a spus că această discuţie o va avea la Consiliul Naţional, pe data de 20 iunie, la Bucureşti.  Dacă nu se iau măsurile pe care noi le-am propus şi pe care încercăm să le şi impunem, dacă forţa argumentelor nu este acceptată, s-ar putea ca în câţiva ani de zile, sistemul de sănătate românesc să fie depopulat, în condiţiile în care există unităţi medicale în care nu mai pot să funcţioneze sau funcţionează la cota de avarie, mai ales în zone care sunt deja defavorizate, migraţia externă este însoţită şi de migraţia internă. Dacă pleacă cineva din Iaşi, imediat cineva din Vaslui, Botoşani sau Suceava poate să vină la Iaşi, dar acolo de unde a plecat nu mai vine nimeni. De aceea trebuie să fie luate măsurile pe care noi le-am propus, care să redea, pe de o parte, independenţa profesională, iar pe de altă parte, demnitatea, inclusiv creşterea veniturilor medicilor”, a precizat Astărăstoae. În ceea ce priveşte acţiunile revendicative, el a spus că CMR nu este adeptul ultimatumului, nu a ameninţat, ci a previzionat că este posibilă şi o asemenea măsură. „Nu am pus-o în practică, pentru că tot timpul am sperat la un dialog şi am avut promisiuni, inclusiv de la prim-ministrul Victor Ponta, înainte de data de 9 decembrie, dată după care nu am mai avut comunicare cu premierul. Repet, avem această reţinere pentru că pacienţii nu au nicio vină că aceşti guvernanţi nu se apleacă asupra sistemului de sănătate”, a arătat preşedintele CMR. Preşedintele CMR a spus că, până acum, a cerut guvernelor să scoată profesia medicală din ceea ce se cheamă bugetar, funcţionar sau echivalentul acestuia, şi să aibă în vedere creşterea veniturilor medicilor, printr-o serie de măsuri combinate. „Nu cerem media din UE, dar oricum să crească veniturile medicilor, începând cu rezidenţii. Dacă o ţară a găsit un miliard de euro să crească bugetul la Sănătate ca să plătească arierate la firme de medicamente, aparatură, şi nu a găsit 41 milioane de euro pentru a dubla veniturile medicilor rezidenţi, atunci acea ţară îşi merită soarta”, a susţinut Astărăstoae. Potrivit oficialului CMR, numărul medicilor care au plecat din ţară, după anul 2007, a ajuns la 14.000 şi acesta creşte, menţionează AGERPRES.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *