„M-au adus la disperare sumele de bani cerute pentru fondul clasei!”

Distribuie articolul:

Sunt mămica unui băieţel de 5 ani şi jumătate pe care îl am de 2 ani deja la grădiniţa care funcţionează în cadrul Liceului pedagogic din Slobozia. Acolo sunt două grupe de grădiniţă iar băiatul meu este elev al doamnei B.M., doamna cunoscută prin zonă ca având experienţă la şpăgăreli, ciubucuri, bişniţă, pus pile pe bani etc. şi de asemenea foarte bună prietenă cu doamna profesor – la aceeaşi şcoală – vestită pentru urmărirea penală din dosarul „Mita pentru BAC”. De când mi-am înscris băiatul la doamna educatoare, m-au adus la disperare sumele de bani cerute pentru fondul clasei, deşi am înţeles că este interzisă strângerea de asemenea fonduri, mai ales când se ajunge la suma de 150 lei de copil. Când vorbim despre o clasă de 25-30 elevi şi despre o grădiniţă cu program până la prânz, unde copiii nu desfăşoară mai mult de două activităţi pe zi, mi se pare extraordinar de mare suma care se strânge de la atâţia elevi şi nu înţeleg direcţia unde se duc aceşti bani. În plus, ca să ne simţim obligaţi să facem anumite „atenţii” către doamna, dânsa nu se sfiieşte chiar în şedinţele cu părinţii să ne facă observaţie că dumneaei are în clasă numai copii de cunoştinţe, prieteni, că este foaaaarte căutată şi că noi…ăştia de rând, trebuie să ne simţim norocoşi că a avut loc şi pentru copiii noştri în clasa dânsei. M-am simţit jenată de aceste comentarii de foarte multe ori şi consider că atâta timp cât locuiesc în zona şcolii şi este o şcoală de stat, nu trebuie să mă simt obligată cu nimic faţă de nimeni, şi nici de ce să fiu „recunoscătoare” că mi-a luat copilul în clasă. Nu ştiu ce pile şi ce relaţii are doamna prin Inspectoratul Şcolar, de nimeni nu ia nici o măsură, au mai fost părinţi care au mers la Inspectorat pe vremea fostei generale Otilia Dumitru, dar fără nici un rezultat. De aceea îndrăznesc acum să vă scriu dumneavoastră. În afară de sumele acestea mari, apropo-urile de care v-am spus, doamna mai are un obicei : acela de a ne trimite acasă nouă, părinţilor, sacoşe întregi cu haine (bişniţă) aduse de la bulgari sau de prin „Dragonul roşu din Bucureşti, pe care încearcă să ni le vândă ca să mai stoarcă câţiva bani de la noi. Nu mi se pare chiar deloc normal ca educatoarea să facă bişniţă cu părinţii de la clasă. Am ajuns, vă rog să mă credeţi, să am datorii la dânsa chiar şi de 300-400 lei pe lună pe diverse lucruşoare pe care, vrând-nevrând, mai de jenă, mai de ruşine, mi le-am cumpărat, indiferent că le port sau nu. Am ajuns să-i plătesc lunar 3-4 milioane, de parcă am rată la bancă, nu altceva! Şi ni le tot trimite acasă, sacoşele cu ţoale, în continuare, iar dacă îndrăzneşti să nu iei nimic, să te ferească Sfântul, că nici la „Bună ziua” nu-ţi mai răspunde, ba chiar şi începe cu comentarii răutăcioase la adresa copilului: că e obraznic, că nu lucrează…etc. Am înţeles, de asemenea că tot pe baza relaţiilor şi pilelor şi-a angajat la aceeaşi şcoală toţi cei 3 fraţi(o soră şi doi fraţi), deşi bărbaţii mai ales au mari probleme cu alcoolul şi vin de foarte multe ori la serviciu băuţi. Iarăşi, nu-mi explic cum de nimeni nu ia nici o măsură şi de ce atâta teamă din partea celor care cunosc bine situaţia ca să spună lucrurilor pe nume. Aştept cu nerăbdare clipa când băieţelul meu va intra la clasa pregătitoare sau întâi şi voi scăpa de doamna B… Am în jurul meu atâtea prietene, au şi ele copii de vârste apropiate cu al meu, dar îmi povestesc că doamnele lor educatoare nu fac aşa ceva, ţin lecţii cu copiii, de bani nu bat şaua…de bişniţă cu sacoşele cu ţoale, nici nu se pune problema, lucru care mă face şi mai mult să-mi doresc să opresc aceste apucături, cu atât mai mult cu cât ele nu ar trebui să aibă loc într-o unitate şcolară. După mine, vor veni alte şi alte rânduri de copii, ale căror mămici vor avea de suferit ca şi mine. Mai vreau să vă spun că de multe ori doamna absentează, ne lasă copiii nesupravegheaţi sau cu eleve de liceu care fac practica la grupa lor, sau, şi mai şi, de multe ori de spune „mâine să nu-l  aduci că am treabă, plec la Bucureşti (după marfă, probabil), dacă îl aduci să ştii că stă singur aici că n-are cine să aibă grijă de el”…şi asta cu tupeu, în văzul lumii, fără pic de jenă, punându-ne în situaţia de, vrei, nu vrei să îţi ţii copilul acasă într-o zi lucrătoare şi să stai cu el, să lipseşti de la serviciu sau să-ti faci obligaţii faţă de vreo vecină sau prietenă care să stea cu copilul cât timp tu lucrezi. Orele la dânsa încep la 8 şi jumătate aproape şi deja la 11 ne pune să venim să-i luăm, iar dacă îmi întreb copilul ce a făcut în ziua respectivă, mai mult de o activitate/două în cazul în care ţine lecţie vreo elevă practicantă, nu are ce povesti. Deci…efort minim…..bănet maxim, la doamna B.

n.r.

Nu din frică, şi nici pentru că n-ar fi deontologic, nu publicăm numele întreg al pârâtei, ci pentru că noi nu credem că acesta e un caz izolat. Fapt pentru care azi ne folosim de-acest prilej şi îndrăznim a arunca anatema asupra tuturor cadrelor didactice care, de ani de zile, se dedau la asemenea practici ilegale şi, desigur, imorale. Sigur că nu toate cadrele didactice şi nedidactice procedează taman ca în descrierea fenomenului ce, din păcate, pare a se fi generalizat deja! Dar, la fel de sigur este şi că onorabilii dascăli ar trebui să înceapă „să-i lase din braţe” pe colegii de breaslă care, iată, fac ceea ce nicăieri în ţările civilizate nu face vreun omolog de-al lor. Asta, aşa, că prea se compară numai salariile, nu şi rezultatele muncii cadrelor didactice!                


Distribuie articolul:

4 thoughts on “„M-au adus la disperare sumele de bani cerute pentru fondul clasei!”

  1. Aveti dreptate doamna,respectiva educatoare foloseste aceste practici de ani de zile…se stie,stiu si parintii si colegele si directoarea…Ce ne mai mira ca cei care ne educa copiii sunt niste imorali?

  2. Ce de ciorapi, sutiene, fuste, bluze am cumpărat de la această doamnă! De jenă! Mă întâmpina cu bârfa zilei: madam X, proasta aia(traduc: o mămică!) mi-a zis că nu-s de calitate produsele pe care le aduc de la bulgari! Preferă SH, sărăntoaca dracu…ziceți, doamnă, nu-i așa că vă plac ultimile produse…asta se poartă la Paris anul acesta…suntem în trend, ce dracu…!
    Vreți să șriți? Aveau o calitate îndoielnică, dar am aplicat politica struțului…Copilul meu a stat doar un an la d+sa în grupă. Am început școala!

  3. Toate aceste lucruri sunt destul de vechi. Sunt fost elev al Liceului Pedagogic, in prezent invatator. De fiecare data cand mergeam la dansa la activitate, in practica, nu stia altceva sa faca decat sa ne mai arate cate ceva ce a mai adus din Bulgaria si sa ne arate lenjeria intima. Nu a avea pic de jena, chiar daca eram doi baieti in sala. Toata ziua statea cracanata in fata noastra si ne punea sa-i stergem praful prin clasa sau sa-i asezam materialele ca dansa avea ceva treaba in cladirea ,,ailalta”. Nu este singura din Liceul Pedagogic. Din surse sigure stiu ca doamna Neagu Mihaela, timp de 4 ani de zile a avut rata la masina platita de parinti, acea masina rosie.

  4. Parintii sunt singurii vinovati!!! Se complac in situatia asta inca de la inceput!!! Si eu am vrut sa duc baietelul la clasa doamnei in cauza si cand am auzit cate fite si figuri erau pe parintii copiilor de acolo am renuntat imediat….se purtau acei parinti de parca duceau copiii la Oxford…n-am vazut asa ceva….si care mai de care bratele pline de cadouri……pai ce mediu e asta ptr. educatia unui copil?….daca parintii asa se poarta….asa o sa se poarte si copiii….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *