Camera Deputaților s-a reunit în sesiune extraordinară și a votat proiectul de lege care reglementează metodele de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora. Proiectul prevede o cotă anuală de urși care vor putea fi extrași și care va permite gestionarea problemelor în zonele cele mai afectate de atacurile urșilor.
„Am votat alături de colegii mei pentru adoptarea proiectului de lege privind gestionarea populației de urși, deoarece consider că este o măsură necesară și legitimă. Populația tot mai mare de urși din România a dus la numeroase cazuri în care urșii au atacat persoane, au intrat în gospodării și a culminat cu tragedia din munții Bucegi, în care o tânără a sfârșit ucisă de urs. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, iar acest proiect de lege reprezintă un pas important în această direcție.
Adoptarea acestui proiect de lege nu înseamnă că se dă liber la vânătoarea de urși, fiind prevăzut un număr maxim pentru extracție: 426 pentru prevenție și 55 în cazuri de urgență, când urșii reprezintă un pericol iminent. De asemenea, fac un apel către toți cetățenii să nu mai hrănească urșii pe care îi întâlnesc în diferite zone, acest lucru putând duce la situații neprevăzute care se pot sfârși tragic.” afirmă deputata liberală, Luminiţa Barcari.
Un studiu științific comandat de Ministerul Mediului relevă că în România ar exista între 7400 și 8500 de exemplare de urși, respectiv cea mai mare și densă populație de urși din Europa.
Rodica-Luminița Barcari
Deputat PNL de Ialomița