Locuri de muncă mai sunt, priceperea solicitanţilor, nu prea!

Distribuie articolul:

În fiecare an, de câteva ori pe an, AJOFM Ialomiţa organizează şi desfăşoară BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ. Pentru ca tuturor categoriilor socio-profesionale să le fie  puse la dispoziţie locuri de muncă catalogate pe diverse meserii, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) solicită patronilor de firme private să participe la întâlniri cu potenţialii lor angajaţi.

Sunt ani de când ziarul Ştirea n-a mai „luat pulsul” atmosferei din mijlocul evenimentelor de acest gen, desfăşurate în incinta Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Şi-asta, deoarece am fost şi încă mai suntem ferm convinşi că se cheltuiesc prea mulţi bani cu cei care, cel puţin pe noi, nu reuşesc să ne convingă nici măcar că doresc să muncească, darămite că se şi pricep să presteze o meserie. Astfel că am tot scris despre fondurile bugetare alocate şi cheltuite, nu numai pe plata aşa-numitului „ajutor de şomaj”, ci – mai ales! – pentru tot felul de Cursuri menite a-i recalifica pe cei care, deşi au o diplomă de calificare, nu au habar de nimic în exercitarea meseriei, fapt ce dovedeşte că ŞCOALA nu-i califică „la locul de muncă” decât în scripte, nu şi în practică! Luna aceasta, însă, directorul AJOFM ne-a solicitat să popularizăm evenimentul. Ne place să credem că publicând anunţul cu data

d7k_8625şi locul desfăşurării acţiunii, am contribuit şi noi la creşterea numărului celor ce s-au prezentat la interviurile cu patronii firmelor din Slobozia, din Ialomiţa.

Aşadar, în data de 20 octombrie AJOFM Ialomiţa a desfăşurat BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENŢI. Începând cu ora 9:00 am fost prezenţi la întâlnirea dintre potenţialii angajaţi ai angajatorilor care au răspuns solicitării Agenţiei . Am intrat, i-am văzut, i-am fotografiat, i-am întrebat, ne-au răspuns şi am concluzionat. Întrebându-i ce anume ştiu să facă şi de ce cred că li s-ar potrivi locul acela de muncă, n-am prea fost mirată să aflu că, în fapt, cei mai mulţi îşi doresc să se califice la locul de muncă, în timp ce ar urma să şi fie plătiţi pentru că … Pentru că se prezintă la locul de muncă şi, pe cheltuiala patronului, cea cu necesarul pus la dispoziţie (de exemplu, pentru coafeză/manichiuristă: lacul de unghii, ondulatorul, curentul, etc, pentru ospătar/bucătar: veselă, produsele alimentare, pentru instalatori, muncitori mobila, scule şi echiopamente, etc), ei să ajungă să fie în starea „să aplice”…pentru a ocupa un loc de muncă în străinătate? Căci, în situaţia asta se găseşte FORŢA DE MUNCĂ din România; în situaţia de a fi şcolarizată, o dată pe banii statului, şi-a doua oară pe banii patronilor, pentru ca în cele din urmă, forţa de muncă astfel recalificată să fie numai bună să plece, patronii ajofm-bursa-3fiind revoltător de des puşi în situaţia de a investi – iar şi iarăşi – în dauna finaciară a firmelor lor! Potrivit declaraţiilor directorului AJOFM, domnul Georgian Mocănescu …în vederea participării la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, au fost contactaţi 561 de agenţi economici, din care 28 au fost prezenţi oferind 105 locuri de muncă. Numărul absolvenţilor prezenţi la această acţiune a fost de 287, din care 76 au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă


Distribuie articolul:

One thought on “Locuri de muncă mai sunt, priceperea solicitanţilor, nu prea!

  1. Meseria adevărată se învăța în școlile profesionale, cu practici în diverse unități de profil. Acum, când totul e la pământ, de unde meseriași? Doar Dorei cu pretenții!. Cei pricepuți au plecat afară pentru un venit pe măsura priceperii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *