LAPAR atenţionează fermierii…

Distribuie articolul:

* Această structură organizatorică menită a reprezenta şi apăra interesele fermierilor înscrişi, nu se bucură în teritoriu, de încrederea cu care şefii LAPAR se laudă…Dar, desigur, e mai mult treaba lor decât a noastră! Treaba noastră este să furnizăm informaţii, iată, şi despre ce-a zis unul dintre şefii boierilor din România.

Fermierii care au avut sisteme funcţionale de irigaţii în zonă şi nu şi-au irigat culturile în acest an nu vor putea primi despăgubiri, a declarat, luni, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). „Cei care au sisteme de irigaţii în zonă şi acestea sunt funcţionale nu pot participa la seceta 1despăgubiri, aşa că nu mă interesează de ce nu au irigat. Statul a venit cu apa pe canal, a subvenţionat energia, dar ei nu au irigat. Este problema lor. La despăgubiri vor participa doar fermierii care din motive care nu au ţinut de ei au înregistrat calamităţi din cauza secetei… ”  a spus Baciu.
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Florin Barbu, declara, la sfârşitul lunii iunie a acestui an, că solicitările fermierilor pentru irigarea terenurilor agricole în acest an nu au depăşit 100.000 de hectare, deşi au fost contractate 330.000 de hectare, iar 823.000 ha erau efectiv pregătite pentru irigat.
Şeful LAPAR a cerut luni ministrului Agriculturii ca evaluarea care se face în teren privind pagubele înregistrate din cauza secetei să se realizeze pe fermieri şi exploataţie, punctual, şi nu pe zonă şi procentual. „Am găsit o înţelegere la minister ca evaluarea care se face în teren să se facă pe fermieri şi nu cum era procedeul mai demult, pe o anumită zonă şi într-un anumit procent, pentru că sunt situaţii diferite de la fermier la fermier şi de la exploataţie la exploataţie. În situaţia aceasta se poate face şi o evaluare corectă a pierderilor pe care le-am avut. Ceea ce nu ne mulţumeşte este că durează şi noi avem nevoie de acele resurse financiare. Nu ştim la ora aceasta la cât vor ajunge pentru că nu am putea spune că vom secetafi despăgubiţi cu 100, 200, 300 sau cu 1.000 de euro pe hectar. Nu ştim până când nu se termină evaluarea din teren pentru că dacă vrei să o faci cât mai corectă atunci te duci până la recoltare. Criteriile de evaluare depind şi acolo de zona de exploataţie. Este un lucru destul de complex dacă vrei să faci o treabă sănătoasă şi ajutorul pe care vrei să îl dai să îşi atingă scopul”, a mai spus Laurenţiu Baciu.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România şi-a exprimat regretul că nu a fost înfiinţat mai devreme un Fond Mutual, care ar fi putut prelua o parte din aceste probleme legate de despăgubiri. „Speram în înfiinţarea acestui fond mutual, care să preia o parte din aceste probleme. Nouă ne pare rău că nu am LAPARfăcut înainte acest lucru. Dacă făceam acum doi sau trei ani eram poate la o discuţie cu Ministerul Agriculturii, dar aveam alt subiect şi nu cel de despăgubire a calamităţilor”, a adăugat şeful LAPAR.
Potrivit Agerpres, Ministrul Agriculturii a precizat că „persoanele fizice care vor avea pierderi din cauza secetei nu vor plăti în acest an impozit pe norma de venit…”.
Potrivit unei statistici realizată de LAPAR, în acest an la nivel naţional producţiile la păioase ar fi compromise în proporţie de 30-40%, iar culturile de primăvară ar fi afectate în proporţie de 50% la floarea soarelui, de 60 – 100% la porumb şi de 60-65% la cultura de soia. În unele dintre judeţe, desigur, căci în altele producţiile sunt, ca de obicei, bune şi aducătoare de mare profit în conturile Societăţilor Agricole care, la rândul lor, nu dau cine ştie ce, nici ţării şi nici consumatorilor…La produse de calitate vândute la preţuri accesibile salariilor mici ale populaţiei, mă refer, desigur!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *