Lacul IEZER – un bun naţional a cărui redevenţă este… secret fiscal

Lacul Iezer Slobozia se întinde pe o suprafaţă de 200 hectare şi o adâncime medie de 3-4 metri. Până în anul 1989 lacul Iezer s-a aflat în administrarea C.A.P. Gheorghe Lazăr şi Slobozia. Începând cu anul 1990, acesta a intrat în administrarea Primăriilor Slobozia şi Gheorghe Lazăr, rămânând astfel până în anul 2002, când lacul a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani de către firma S.C. Timp Impex S.R.L. Suprafaţa lacului se află într-o vale, el fiind alimentat de izvoare naturale.

Situat la mai puţin de 5 km de Slobozia, pe drumul care duce spre Ţăndărei, spre Constanţa, spre  Mare, lacul Iezer a atras un investitor care, strategic, a construit pe mal  Complexul Lacul Iezer. Lacul Iezer nu este numai un loc propice pentru agreement şi distracţie (dar mai ales pentru nunţi, botezuri şi petreceri de tot felul, ce înseamnă afacere profitabilă chiar şi în condiţiile de pseudo-criză financiară), ci şi motiv de dispută într-un dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti. Părţi în proces; Guvernul României, Agenţia Naţională „Apele Romane” şi, bineînţeles, primăriile Slobozia şi Gheorghe Lazăr.  Nu stăm azi să disecăm situaţia juridică a lacului, deoarece suntem convinşi că mai devreme sau mai târziu va fi stârnit interesul mediatic, aşa cum se-ntâmplă de obicei ori de câte ori „se umflă gogoaşa” politico-administrativ-teritorială. Nu de alta, dar e prea riscant interpretată fraza „lacurile aflate în litigiu figurează în inventarul patrimoniului public al statului şi în administerarea Agenţiei Naţionale Apele Române, Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa”. Nu discutăm azi nici despre fostul primar, actualul senator Marian Pavel, cel care a diriguit ani de-a rândul autorizarea ridicării Complexului pe malul lacului. Azi, nici măcar nu vă povestim, cu lux de amănunte, despre „furcile caudine” prin care trebuie să tot treacă reprezentanţii Primăriei municipiului Slobozia şi, deopotrivă, cei ai Primăriei Gheorgher Lazăr, pentru ca să ştie cum să aplice Hotărârea nr. 1028 din 2011, cea care a înlocuit Hotărârea Guvernului, nr. 1353 din 2001…

Sunt ani de zile de când lacul IEZER a fost concesionat de către firma SC TIMP IMPEX SRL, condusă de patronul binecunoscutului restaurant Select din Slobozia. Nu, nu vorbim azi nici despre modul dramatic în care s-a făcut preluarea acestui Hotel – Restaurant de la Mitică Vişan, fostul patron care acum se află după gratii. Deşi ne-ar plăcea, azi nici măcar nu avem o atituidine civică privitoare la peştele ăla despre care nu puţini cetăţeni  spun că ar ajunge din lac direct în bucătăria restaurantelor proprietate a celui care a concesionat lacul şi-l exploatează după „pohta” ce-a pohtit, atunci când a pus mâna pe-aşa „perlă” din patrimoniul naţional. Sunt, cel puţin 15 ani de când „exploatatorul” Valerică Turcu face afaceri, unii zic că taman pe „zona de protecţie” care, potrivit răspunsului oficial ar fi de 9,96 hectare, numai partea aparţinând primăriei Slobozia, căci nu ştim dacă şi dinspre primăria Gheorghe Lazăr este tot pe-atât, dacă nu cumva mai mult. Vreţi să ştiţi ce bani încasează primăria Slobozia, respectiv, primăria Gheorghe Lazăr de pe urma faptului că firma SC TIMP IMPEX  SRL exploatează cele peste 200 de hectare de teren, başca suprafaţa reprezentând aşa-numita „zonă de protecţie”, zonă în care, la o adică, unii susţin că n-ar avea nimeni voie să construiască? Şi noi am vrut să ştim, fapt pentru care am înaintat o adresă cu câteva întrebări legate chiar şi de suma pe care societatea comercială o are de plătit, conform contractului, drept redevenţă în visteria statului, respectiv în bugetele locale ale celor două primării. Doar că onorabilul consilier Murăraşu Cristian a considerat că noi n-am avea dreptul să solicităm răspunsul, deoarece, după mintea şefului lui, cel/cea care i-a zis ce să cuprindă răspunsul „referitor la sumele încasate de la societatea concesionară vă informăm că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 207/2015, personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul informaţiilor de care a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiunilor de serviciu. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi : datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri….” Din motive ce ţin de sănătatea viscerelor, nu stăm azi să-i demonstrăm, nici slujbaşului şi nici şefilor lui (i)responsabili cu administrarea bunurilor aflate în patrimoniul Statului, al Primăriei, cât de penibil le este excesul de zel dovedit în atare răspuns.

Petrecerea de la… REVEDERE

La revedere, în acest caz, sigur poate însemna că destui dintre consilierii – locali şi judeţeni – se vor revedea şi-n următorul mandat, pe lista partidelor aflându-se cam aceiaşi „băieţi de băieţi” cu care conducerea politico-administrativă a făcut afaceri chiar şi cu oamenii de afaceri…V-am spus că azi nu vreau să prezint afacerile din spatele afacerii cu lacul Iezer. Azi,  surescitaţi din cauza tupeului de care au dat dovadă consilierii judeţeni, vă spunem doar că „strâns uniţi în jurzul partidului” aceştia s-au deplasat „in corpore” într-una din locaţiile amenajate pe malul lacului Iezer pentru a benchetui întru despărţire. Şi dacă tot ne-am reamintit despre afacerea ce se derulează în acest perimetru acvatic şi, desigur, terestru, am zis să scoatem din „lada de zestre ” plină cu subiecte de presă (atâta cât, măcar, să se aerisească!), această comoară de care, parcă în ciuda tuturor contribuabililor, se folosesc doar doi-trei „băieţi deştepţi”…

Până ce vom reveni pe acest subiect, pe lângă epitetele aruncate în obrazul consilierilor judeţeni şi, deopotrivă, în obrazul altor politicieni prezenţi la aşa-zisa „şedinţă” a Consiliului Judeţean Ialomiţa, deoarece nu ni s-a spus cât înseamnă redevenţa plătită la buget pentru cele 200 de hectare exploatate, preferăm să mai întrebăm „decât” cât a costat chindia şi, nu în ultimul rând, din ce bani a fost plătită masa care, nu ne îndoim, a fost plină de bunătăţi! Întrebarea o considerăm ca fiind una retorică, fie şi numai din cauză că şi de ni s-ar spune suma, ştim cu toţii că nu acela este „preţul corect”!