Nu ştiu dacă e vina numai a noastră că aşa de târziu am aflat şi noi despre această acţiune a elevilor şi, totodată, a cadrelor didactice şi a oamenilor de afaceri. Ştiu însă că din respect pentru cititorii noştri care trebuie şi merită să fie cât mai diversificat informaţi, iată ne străduim şi popularizăm această „primă ediţie a Târgului Judeţean al firmelor de exerciţiu” organizat/ă de către Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Feteşti.
Nu cred că este doar o senzaţie că şi anul trecut am prezentat o astfel de acţiune. Cred, mai degrabă, că organizatorii au o problemă cu poziţionarea în timp a textului remis şi redacţiei Ştirea. Din comunicatul de presă – ulterior remis, repet! – am reţinut pentru cititori că evenimentul a fost găzduit de un restaurant din localitate şi a reunit firmele de exerciţiu constituite în cadrul liceelor tehnologice care oferă calificări în profil servicii : Liceul Tehnologic A.I. Cuza Slobozia, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti, Liceul Tehnologic Ţăndărei şi Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Feteşti. Potrivit celor comunicate, acest Târg este un cadru organizat de derulare a tranzacţiilor virtuale între firmele de exerciţiu şi între firme şi elevii vizitatori, de exersare a uzanţelor comerciale, a tehnicilor de negociere şi limbajului de afaceri. Deşi în firmele virtuale nu există bani, nu se produc bunuri şi nu se asuma riscuri, elevii învaţă multe despre funcţionarea unei firme reale: contractare, negociere, livrare, întocmire de documente (facturi, avize de livrare, chitanţe, ordine de plată), decontare, relaţia cu banca, comunicare cu clienţii, plăti, încasări, prezentarea firmei la evenimentele expoziţionale, amenajarea standului, marketing, crearea unei reclame, creare unui catalog de produse. Participarea elevilor la evenimente care permit contactul direct cu mediul de afaceri este deosebit de benefică pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi de comunicare ale acestora. Experienţa de a conduce direct negocierile şi de a dezvolta spiritul de echipă se pot exersa cu succes numai în cadrul unui târg al firmelor de exerciţiu. Aici pot fi întâlniţi parteneri de afaceri, se poate comunica direct cu ei, elevii îşi amenajează propriul stând, învăţa să ia decizii şi îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii. Târgul firmelor de exerciţiu oferă posibilitatea aplicării competenţelor antreprenoriale în condiţii de competiţie şi de recunoaştere a valorii adăugate a metodei „FIRMA DE EXERCIŢIU” în cadrul sistemului de educaţie şi formare profesională. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: familiarizarea elevilor cu activităţile specifice unei firme reale; simularea operaţiunilor şi proceselor economice specifice mediului real de afaceri; perfecţionarea limbajului de afaceri. În cadrul târgului s-au derulat mai multe competiţii, şi-anume: Cel mai bun stand; Cel mai bun catalog; Cea mai bună prezentare a firmei; Cel mai bun spot ; Cel mai bun negociator. Cum era de aşteptat, jurizarea a fost realizată de către reprezentanţi ai agenţilor economici, Consiliului local, respectiv diverse organizaţii participante. Sub deviza „Primul pas către o carieră de succes”, elevii participanţi la târg „au demonstrat că pot deveni oameni de afaceri prosperi, iar cunoştinţele, abilităţile şi deprinderile formate în cadrul şcolii şi-au găsit cadrul necesar pentru a fi puse în valoare.”
Poate ei vor reusi sa-l livreze la export pe ultracompetentul Catrinoiu.
:))))))interesant…i-or fi învățat și despre relaționarea cu factorul politic….ca parte importantă a succesului în afaceri?