Kaufland – printre magazinele amendate

Distribuie articolul:

* Fiindcă şi în Slobozia consumatorii sunt deserviţi de un magazin aparţinând acestui mare retailer, titrăm şi noi că şi-acesta intră în marasmul scandalului preţurilor crescute pentru ca, ulterior, să aibă din ce să scadă atunci când vor întra în vigoare Normele aplicării reducerii TVA.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat 160 de magazine deţinute de lanţurile de retail Kaufland, Lidl şi Mega Image pentru nereguli de la prevederile legale în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, se arată în raportul prezentat miercuri în Guvern de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„Au fost controlate 216 puncte de lucru (Kaufland – 86, Lidl – 127, Mega Image – 3) constatându-se abateri la un număr de 160 (74%) (Kaufland – 68, Lidl – 89, Mega Image – 3) de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor, în timp ce la 41 de unităţi controlul nu s-a finalizat. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare până la intrarea în legalitate a unor produse în valoare de peste 111.320 lei şi s-au aplicat 239 sancţiuni contravenţionale constând în 40 avertismente şi 199 de amenzi contravenţionale, însumând 855.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, se menţionează în raport.
Inspectorii ANPC au depistat o serie de abateri care vizau utilizarea unor expresii precum „preţ de discounter garantat”, ieftin, mai ieftin, fiind indusă ideea unei vânzări cu preţ redus, astfel creând-se consumatorului ideea unui avantaj specific al preţului cu discount, fără însă a afişa preţul actual de vânzare.
Alte nereguli au vizat lipsa afişării preţurilor, lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare, etichetare neconformă cu prevederile legale în vigoare şi nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere în cazul în care producătorul impune astfel de condiţii.


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Kaufland – printre magazinele amendate

  1. Hai sa fim seriosi,la grillul lor cei de la kaufland vand micii si carnatii expirati,a controlat vreodata cineva aspectul asta?angajatelor le este frica sa vorbeasca din cauza sefei de 1.30 metri care a intins pe cine a apucat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *