Jandarmii ialomiţeni vigilenţi cu nişte…parfumuri

Distribuie articolul:

„În cadrul acţiunilor de combatere a comerţului ilicit, jandarmii echipei de intervenţie Slobozia au depistat miercuri 23 noiembrie a.c., doi bărbaţi care comercializau mai multe parfumuri ce purtau inscripţii ale unor mărci înregistrate şi care nu păreau conforme cu acestea…”

Cum noi nu primim zilnic comunicate în care să ni se relateze măcar o acţiune, iar atunci când ne sunt comunicate acţiunile ni se par a fi „raportări măreţe” sigur că ne întrebăm ce fac atâţia jandarmi, în atâtea zile cât are o lună, un trimestru, un an? Ce impresie trage nădejde conducerea IJJ Ialomita că lasă în spaţiul public (adică acolo unde-şi găseşte locul mentalitatea colectivă), o informaţie de genul: „în timpul verificărilor, bărbaţii au declarat că achiziţionaseră produsele de la un centru comercial din municipiul Bucureşti cu sume mai mici decât cele cu care le comercializau. Având în vedere faptul că produsele purtau inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate şi aveau un preţ de vânzare scăzut iar persoanele în cauză nu deţineau nici un document de provenienţă şi conformitate al acestora, jandarmii au procedat la ridicarea lor în vederea continuării verificărilor. Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbaţi de 36 şi 29 de ani din comuna Bărbuleşti, actele de constatare pe care le-au înaintat către I.P.J. Ialomiţa, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”? Întrebăm, deoarece şi pe noi ne tot întreabă alţii de ce plătim atâţia jandarmi, de ce le plătim salariile alea „după buget…” şi, nu în ultimul rând mâncarea bună, de-o îngurgitează ei, zilnic, la popota aia care pe mulţi îi face să-şi schimbe cât mai des numărul la uniforma asigurată din banii publici …?


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *