…depistarea unor comercianţi de articole de sport contrafăcute.
Din când în când, arareori am putea spune, astfel de informaţii vizând activitatea jandarmilor sunt trâmbiţate ca şi când ar fi ceva ieşit din comun. Dacă ar fi să încercăm să găsim o explicaţie, ne temem că ar fi una deloc în favoarea impresiei pe care Jandarmeria vrea să o lase în rândul populaţiei. Şi-asta, deoarece oamenii care află că, în viaţa de zi cu zi, se petrec tot felul de abateri de la legislaţia acestei ţări şi, nu în ultimul rând de la Morală, nu pot considera că astfel de „raportări măreţe” ar putea reprezenta „vârful de lance” în lupta pentru poziţionare pe scara valorilor instituţionale. Înţelegem că Jandarmeria are altă menire, bunăoară aceea de a se lupta cu protestatarii pentru ca nu cumva politicienii să fie agresaţi, fie şi numai verbal. Înţelegem că jandarmii sunt folosiţi în a asigura ordinea în stadioane, acolo unde „galeriile” sunt chitite pe scandal, cei mai mulţi dintre „ultraşi” fiind nişte sceleraţi/descreieraţi care altă treabă nici nu au în afară de a urla pe stadioane. Dar, cei care plătesc impozite la statul din care li se asigură jandarmilor salariile, echipamentul şi popota, vor să fie linişte pe străzi, mai ales noaptea!
Analizaţi şi dvs. informaţia din comunicat şi trageţi altă concluzie dacă puteţi!
„ În cadrul acţiunilor de combatere a comerţului ilicit, jandarmii echipei de intervenţie Slobozia au depistat în Bazarul municipal din Slobozia, trei firme care comercializau peste 20 de perechi de încălțăminte sport ce purtau inscripţii ale unor mărci înregistrate şi care nu erau conforme cu acestea. În timpul verificărilor, administratorii firmelor în cauză au declarat că achiziţionaseră produsele de la un centru comercial din municipiul Bucureşti cu sume mai mici decât cele cu care le comercializau. Având în vedere faptul că produsele purtau inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate şi aveau un preţ de vânzare scăzut iar persoanele în cauză nu deţineau nici un document de provenienţă şi conformitate al acestora, jandarmii au procedat la ridicarea lor în vederea continuării verificărilor. Jandarmii au întocmit pe numele celor trei administratori, actele de constatare pe care le-au înaintat către I.P.J. Ialomiţa, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, conform art. 90 din legea nr. 84 din/1998.”