Jandarmeria, descinderi în forţă pentru o căruţă cu iarbă?!

Distribuie articolul:

În data de 17 iunie, pe când se îngâna ziua cu noaptea, trei persoane din Bora au mers la furat dintr-un fost abator, acum dezafectat, abatorul  Gheorghe Lazăr. Cui aparţine locaţia prea puţini oameni şi oficialităţi ştiu. Cert este însă că paznicul a sunat la 112, jandarmii au intervenit în forţă, lupta între cele două tabere a fost inevitabilă, iar presa a fost prezentă spre a imortaliza momentul, spre gloria deplină a Jandarmeriei din Ialomiţa şi, desigur, spre „înfundarea” vinovaţilor care au fost duşi (reţinuţi, mai întâi, desigur!) la audieri, pentru ca judecătorii intransigenţi să dea verdictul… Auzindu-i cum raportează cu mândrie proletară şi văzându-i nu numai cât erau de bine echipaţi (implicit cu muşchi!), ci şi cât de mulţi erau, mi-am zis că or fi avut un motiv mai mult decât întemeiat, că acolo s-or fi petrecut fapte care cu-adevărat ar fi putut pune în pericol viaţa altor oameni. Căci, altfel nu înţeleg pentru care motiv să se fi făcut atâta tam-tam. Fiindcă mi s-a părut cam „trasă de păr” toată povestea, dar şi pentru că din partea Jandarmeriei n-am primit nici un Comunicat de presă, mi-am zis că nu strică să întreb conducerea instituţiei statului dacă a fost sau nu necesară o asemenea descătuşare de forţe..Deşi tonul afectat (ca să nu zic altfel!) al domnului Constantinescu nu mi-a plăcut, din dorinţa de-a afla „ce-i mâna pe ei în luptă” am trecut cu vederea, şi aşa s-a născut „în chinuri” acest dialog:

         Domnule Constantinescu, ziceţi-ne şi nouă ce s-a întâmplat ieri, fiindcă din presa centrală a reieşit numai scandalul. Pe mine mă interesează şi ce a atras atenţia jandarmilor?

         Ei au fost solicitaţi prin 112…

         De către cine?

         De către paznicul de-acolo, dacă mă lăsaţi vă spun, de la bun început! De paznicul de la abatorul Gheorghe Lazăr, au fost solicitaţi că au observat o căruţă cu trei oameni care au intrat în incintă. S-au deplasat către abator, ăştia au văzut că vine duba Jandarmeriei şi au fugit către sat. Au fost somaţi să se oprească …

         Către care sat? Către Gheorghe Lazăr?

         Către Bora…, nu către sat, mă scuzaţi. Către cartier. Au fost somaţi să se oprească, nu s-au oprit, la o intersecţie au sărit din căruţă, doi au fugit în direcţii separate, al treilea a intrat cu căruţa-n curte, după care a ieşit împreună cu altă persoană, cu un topor în mână şi a început să ameninţe jandarmii. Au mai venit şi alţi trei vecini, la fel cu bâte, cu lemne…

         Da, cunosc povestea, aţi detaliat-o în presa centrală. Pe mine mă interesează dacă, la momentul acesta dumneavoastră ştiţi ce au furat oamenii ăia din incinta respectivei societăţi comerciale, a abatorului acela dezafectat?

         Deci, vreau să ne lămurim de la bun început! Noi nu pentru asta am intervenit. În momentul în care am fost solicitaţi, ăştia ne-au văzut, şi-au fugit! E vorba de câteva minute. Nu ştiu ce intenţie aveau ăia, săăă…fure din incinta…nu ştiu dacă asta era intenţia, cert e că în momentul în care au văzut duba Jandarmeriei, ei au fugit către Bora.

         Aţi văzut incinta acelui Abator? Funcţionează?

         E fostul Abator Gheorghe Lazăr. Nu, doamnă, nu funcţionează, este dezafectat de 15 ani.

         Şi, dacă el nu funcţionează, ce puteau să fure?

         Aaaa…de-acolo puteau să fure şi fier vechi…Noi am mai avut probleme cu fier vechi acolo…Deci, fier vechi puteau să fure, dar n-au apucat. Şi, să ştiţi că n-am făcut nici un Comunicat! De-aia n-aţi primit, pentru că n-am făcut!

         Dar, de ce n-aţi făcut nici un comunicat?

         Pentru că n-am făcut comunicat, toată presa a fost acolo!

         Ştiţi că până nu se „sifonează” nu cred eu că venea presa. Dar, să lăsăm, căci pe mine mă interesează prea puţin cum de-au aflat şi-a venit în timp util presa, să filmeze, chiar! Mă interesează dacă, după ce au intervenit forţele de ordine ale Jandarmeriei (că imaginile prezentate în presă sunt mai mult decât concludente, aţi văzut câţi sunteţi), vă duceţi aşa, de regulă, mulţi, ori de câte ori vă cheamă un paznic?

         Stimată doamnă, a fost solicitare pe 112. V-am spus omeneşte! S-a dus un echipaj. Altceva, n-aţi întrebat. Dacă mă întrebaţi de ce-au fost mai mulţi jandarmi, vă spuneam că în faza următoare, în momentul în care s-a dat zvon în ţigănie şi-au ieşit 150 – 200 de ţigani, s-au suplimentat şi efectivele noastre şi cu serviciul de intervenţie rapidă al Poliţiei. Da’ nu m-aţi întrebat, am considerat de cuviinţă să nu vă spun.

         Nu, dar n-aţi fost curioşi să vedeţi, dacă tot eraţi atâţia acolo, sau să-i întrebaţi pe oamenii ăia dacă au furat, ce au furat? Că poate se duseseră să ia doar o căruţă cu iarbă, că acolo e iarba mai grasă…

         Nu, văd că nu ne-am înţeles! Noi am acţionat în momentul în care ăia nu s-au oprit la somaţie. Nu ştiam ce-au făcut, nu ştiam ce au în căruţă, nu ştia nimeni nimic. Da’ am somat ca tocmai să stabilim aceste aspecte. În momentul în care jandarmul a fost atacat cu toporul, credeţi că ne mai interesa dacă a furat cineva, ceva?

         La sfârşit atâta vă mai întreb. Este o acţiune de imagine a Jandarmeriei?

         Aşa vi se pare dumneavoastră?

         Aşa li se pare multora…Eu vă întreb doar, eu nu pot spune ce mi se pare mie. Eu vă întreb şi, dumneavoastră, dacă puteţi răspundeţi, dacă nu, nu. Eu vă întreb: este o acţiune de imagine a Jandarmeriei?

         Nu, este o misiune a Jandarmeriei.

         Deci eraţi în misiune.

         Păi, odată ce-am fost solicitaţi, doamna Ghinea…

         Păi, asta nu înţeleg! Când sunteţi solicitaţi chemaţi presa?

         Doamnă, sunt situaţii şi situaţii…Eu n-am chemat presa, întrebaţi colegii dumneavoastră care mi-au dat ei mie telefon!

         În timp util, aşa…cât a durat toată tărăşenia asta, de-a avut presa timp şi să afle, şi să ajungă? Că e filmare amplă…

         Sesizarea a fost făcută undeva în jurul orei 19:30 – 19:45….

Dacă şi dumneavoastră, ca şi mine, aţi lua la „puricat” răspunsurile şi, mai ales, dacă i-aţi putea auzi tonalitatea vocii domnului Constantinescu, şi dumneavoastră vi s-ar fi părut că ştie şi ’mnealui că s-a făcut prea mult zgomot pentru lucru de nimic, căci chiar şi dacă acea căruţă ar fi fost burduşită cu fier vechi furat din incinta acelui fost abator, care acum este dezafectat, ruină, ar fi trebuit găsite alte metode şi nu incitarea la violenţă, simpla prezenţă a unui număr atât de mare de jandarmi şi poliţişti, asta determinând: revolta celor care spun că fură de foame şi, în timp ce pe ei îi fugăreşte, pe alţii care fură cu-adevărat lucruri de mare valoare, Jandarmeria nici nu-i vede…  Ca orice om care-şi doreşte instaurarea şi păstrarea liniştii şi ordinei publice în ţara asta, sigur că n-am să susţin că „Organele” de ordine n-ar trebui să intervină, mai ales acolo unde ele sunt solicitate. Dar n-o să fiu nici-o-da-tă niciodată convinsă că, singura măsură la care pot şi aleg să recurgă poliţiştii şi jandarmii e „săltarea şi băgarea-n dubă” chiar şi a presupuşilor făptuitori. Nu de alta, dar uite-aşa creşte exponenţial numărul dosarelor aflate spre investigare şi soluţionare de către procurori şi judecători care, la rândul lor, se grăbesc să-i trimită după gratii mai mult pe amărâţii care n-au nici bani să se apere, darămite funcţii şi „spatele acoperit”… 

IONICA GHINEA   

 

 

.    



Distribuie articolul:

18 thoughts on “Jandarmeria, descinderi în forţă pentru o căruţă cu iarbă?!

  1. Nici-o-da-tă! Mare dreptate ai. Lăsaţi ţiganii să fure, dar nu numai atât: să dea-n cap, să violeze şi toate cele la care se pricep de minune. În America, dacă ar fi sărit cu toporul la un om din trupele de intervenţie rapidă, baragladina era împuşcată pe loc, nimeni nu se mai întreba dacă a furat, sau nu, ceva. Ionica, parcă erai mai radicală privind balaoacheşii.
    Vrei să inoculezi o mare confuzie: să vină jandarmii şi la marii hoţi din avuţia statului şi nu numai! Ei, săracii, ar veni, dar nu-i cheamă nimeni, ha, ha, ha!

    1. Da, poţi avea dreptate (şi ai în privinţa gramaticii…) DOAR că, acolo, în ţările civilizate NICI UN POLIŢIST, JANDARM sau alt „Organ” nu are, el însuşi, o atitudine razantă cu penalul …

  2. Nu fi aşa convinsă. Au, şi ei, corupţii lor. Poate nu la nivelul nostru, dar, cu certitudine, au, vezi destituirile şi demisiile din cadrul unor organe cu multe atribuţiuni punitive. În orice caz, Jandarmeria are atribuţiuni clare în ceea ce priveşte intervenţiile, chiar alături de poliţişti, mai ales când aceştia sunt depăşiţi de amploarea evenimentului, adică mereu. Şi, cum la baragladine este cazul mereu, asta e, trebuie intervenit în forţă. Eu aş spune şi mai în forţă. Folosirea armamentului din dotare, în condiţii legale, să nu constituie un motiv de a da cu subsemnatul pentru cel care l-a folosit, astfel încât să renunţe, apărându-se cum poate. Cioroii ăştia trebuie puşi odată pentru totdeauna cu ciocul pe gheare.

  3. Saptamana trecuta s-au ciufulit doua fufe la un liceu, iar jandarmii care erau in trecere pe acolo la admirat fetitze…s-au sesizat si au facut o desfasurare de forte de zici ca incepuse razboiul…..in uniforma..in civil…calare…pe jos… ce mai… televiziunea lipsea

  4. Ionico esti avocata lor ?Auzi sa ia iarba mai grasa ? La amurg ?
    Sa intre pe o proprietate ce nu le apartine cand vor , este ok ?
    Si ce sa faca acel paznic sa se lupte el cu intrusii? Nu era normal sa sune la 112 ? si la acea sesizare sa se depaseze un echipaj? Ma sperii tare cu felul in care vrei sa faci vinovati o instiutie si angajatii ei. Dar probabil cand o sa ai tu proprietatea incalcata , ce daca e dezafectata , o sa-i rogi pe hoti sa plece , nu?
    De data asta cred ca ai gresit in felul cum ai vazut lucrurile.

    1. Atunci hai SĂ UMPLEM PUŞCĂRIILE NUMAI CU AMĂRÂŢII DE-ĂŞTIA, domnule! Dacă ai fi citit articoluil fără patimă, ai fi văzut ce scriu la sfârşit şi, mai ales, că altceva vreau să spun…

  5. Sa nu facem ura de rasa totusi.Cind cu jaful de la Volksbank Slobozia cineva admira curajul hotului si recomanda serviciilor speciale americane sa il racoleze.De ce n-am aprecia si curajul insurgentilor romi din Bora care au infruntat fortele de ordine dotate cu armament superior ? Citi dintre romani ar sari in apararea concetatenilor lor ? Asa ca avem de ales: ori ii cedam serviciilor speciale americane ori punem cu ei de o revolutie.

  6. Doamne!!!
    nu-mi vine sa cred ce articol de tot rahatul am citit!!! D-na Ghinea, sunt convins ca tonul D-lui Constantinescu nu l-a depasit niciun moment pe-al tau. Asta este de fapt problema ta, nu ti-a placut atitudinea pe care a avut-o la telefon jandarmul. Chiar nu-ti dai seama ca in astfel de zone populate de astfel de oameni singura interventie corecta este cea in forta??? Sau trebuia sa moara vreun jandarm ca sa-ti dai seama de gravitatea situatiei si de pericolul la care se expun jandarmii. Sunt prea multe de spus dar nu merita efortul … esti depasita!

    1. Şi de ce e articolul „de tot rahatul”??? Tu de ce îţi permiţi a avea o asemenea atitudine faţă de mine, iar eu nu pot avea o anumită atitudine faţă de un jandarm, dacă acesta mi-a făcut o impresie „de tot rahatul”??? Ce uşor este să arunci piatra, Ioane! CITEŞTE mai cu atenţie şi FĂRĂ PATIMĂ articolul şi-ai să vezi că nici dracu’ n-a susţinut că „baragladinele” cum zicea un postac, ar trebui lăsate să fure!!! Doar că, în România, s-a ajun s în situaţia în care cetăţenii sunt la …”(înde)mâna ORGANULUI” …TU sigur eşti jandarm sau neam cu vreunul, ALTFEL ai fi înţeles că atitudinea multora dintre poliţiţti, jandarmi, e… razantă cu penalul, măi…dragă! De-aia se şi „luptă” ei mai mult cu „ăia” din „ţigănie” cum vorbea, doct, domnul Constantinescu. Şi, că veni vorba, înregistrarea pe reportofon poate demonstra diferenţa dintre tonul meu şi tonul domnului Constantinescu! Sigur, că dacă s-au învăţat a fi linguşiţi de unii dintre jurnalişti, se-ntâmplă ca „Organului” să-i fie greu să admită că mai sunt şi (alte) întrebări de pus, nu numai de consemnat după dictare!

  7. dar ce cautau jandarmii in curtea lor fara mandat? adica peste tigani intri fara probleme, la meme stoica te opresti in poarta, dupa o urmarire ca in filme, si-l astepti a doua zi la sectie. tiganii, desi multi nu sunteti de acord, sunt la fel de oameni ca si voi. mai murdari, mai puturosi, mai hoti, mai cum vreti voi – dar oameni. altfel va induiosati cu totii cand vedeti la televizor vreun caine sau vreun cal maltratat.

  8. Doamna Ghinea…….sa le rupa ” fâşu „…si nu le mai luati partea la ” saraci „ca au luat o caruta cu iarba si a iesit atata tam-tam doar pentru chestia asta.O solicitare pe 112 stiti mai bine ce inseamna…nu trebuia sa va explice domnul Constantinescu.Nu ma faceti sa imi schimb parerea despre presa de la noi k din alta parte…vai de mama lor.

  9. Nu Jandarmeria are atribuţii în ce priveşte criminalitatea economico-financiară. Aşa că, dragă Ionica, celelelte instituţii, cu atribuţii în domeniu, ar trebui să-şi facă datoria, nu aşa precum Cristudor şi alţi hristeşti. De-abia în ultimă instanţă, în caz de violenţă deosebită, atunci cînd poliţia de proximitate, locală, sau care-o fi ea, nu fac faţă, intervin forţele Jandarmeriei sau cele ale Poliţiei cu atribuţii de intervenţie rapidă, adică „mascaţii”.
    De-abia aştept un articol şi comentarii referitoare la evenimentul de la Feteşti unde, nişte hoţi au fost trataţi „corespunzător” de paznici. Ia să vedem, cine are dreptate?!

  10. Stimata doamna Ghinea,ma scuzati,am un mesaj pentru Sorin si nu stiu cum sa dau de el.Stiu ca va viziteaza des site-ul.
    Sorine,vezi ca te asteapta un articol despre animalele pe care le iubesti atit pe „Independent”,poate-l comentezi.Doamna Ghinea,sinteti si dvs.mentionata pe acolo.Multumesc.

  11. d-na Ghinea…observ ca pe dvs. va deranjeaza doar anumiti bugetari…nu prea am vz sa „scriti” despre gusatii orasului…care sunt bugetari dar, au miliarde in conturi…loviti doar in cei mici k de lupii mari va temeti probabil…si in general in tot ceea ce insemna forte de ordine… Off…unde esti tu Tepes Doamne !!!

    1. Dacă nici eu n-am scris despre „guşaţii” judeţului, chiar, atunci nu a mai scris nimeni!!!!!!!! Păcatul dvs. că nu consultaţi arhiva ziarului (depozitată la un click distanţă pe acest site) înainte să vă pronunţaţi!

  12. Puneti problema gresit stimata doamna. Plecati de la premisa ca janadarmi au actionat disproportionat fata de intentiile „nestiute” ale celor din caruta.
    Normal era sa plecati de la premisa ca un echipaj al Janadarmeriei Ialomita a incercat sa o opreasca un atelaj hipo in care se aflau 3 persoane in urma unei sesizarii prin 112. Normal era ca cei din caruta sa opreasca asa cum fac majoritatea cetatenilor cand sunt solicitati de institutiile abilitate sa se opreasca si eventual sa fie legitimate, etc. Atitudinea celor 3 este de nesupunere de nesocotire a unei dispozitii, coroborate apoi cu atitudinea de sfidare a lucratorilor janadarmi si in final cu agresarea acestora. In principal aceasta atitudine de nesocotire a legilor in general si a lucratorilor investiti cu ordinea publica, asociate cu manaifestarile violente au condus la aceasta desfasurare de forte. Se stie ca in cartierele renumite prin atitudinea generalizata de nesupunere fata de lege se actioneaza cu efective mai numeroase, dar dumneavoastra din dorinta de terfelii munca acestor oameni si mutati greutatea subiectului pe detalii marunte. Pacat.

    1. Domnule Costel, dumneata n-ai înţeles nimic din articol!! Şi ce faci dumneata? Adică eu greşesc în privinţa jandarmilor, dar dumneata în privinţa mea nu crezi că greşeşti? În sfârşit, nu stau acum să te conving că nu eşti deloc mai bun ca mine! Aşadar,…dacă au văzut că ţiganii NU opresc, jandarmii s-au luat după ei şi, când „ăia” ( cum le zice domnul jandarm Constantinescu) au intrat în curte cu căruţa (în care jandarmii NU ştiau ce este) cum a soluţionat Jandarmeria problema? Incitându-i la scandal, încălcându-le drepturile şi intrând FĂRĂ MANDAT în curtea lor… Cum de nu sunt jandarmii în stare să calmeze spiritele? Cum se face că la sfârşitul operaţiunii ei tot NU ŞTIAU ce-au furat „ăia”, şi nici până-n ziua de azi Jandarmeria NU A COMUNICAT ce furaseră presupuşii hoţi? De ce Jandarmii NU RĂSPUND pentru rele tratamente aplicate celor care, dacă au greşit, sigur că TREBUIE să plătească penal, dar NU să li se aplice corecţii fizice de către „Organ”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *