În Ialomiţa liberalii şi-au impus Prefectul

Distribuie articolul:

După „lupte seculare” , Gigi Petre nu mai e prefectul  judeţului Ialomiţa. Deşi ameninţă că intră-n politică (de parcă, de facto, ar fi ieşit vreodată!), iar noi am aflat că „joagigi-petrecă” în liga mică a Pro România condusă, în plan local, de Marian Neacşu şi, surprinzător (sau nu!) de Marian Bălan, Gigi Petre este deja ex-prefectul!

Luni, 16 decembrie 2019, în prezenţa presei şi a celor care, prin natura funcţiei, trebuie să participe la astfel de evenimente, doamna Toniţa Manea a depus jurământul, astfel că, de azi, s-a aşezat pe scaunul de prefect al judeţului Ialomiţa. Facem precizarea că musiu Victor Moraru – preşedintele CJI n-a fost prezent, iar acum se lamentează că n-a fost invitat, iar noi râdem de el zicându-i „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, că uite cum „se-ntoarce roata”!  Suntem convinşi că mulţi cetăţeni se întreabă: ce anume o recomandă pe doamna să fie prefect. Fiind, însă, prea devreme să „ne râdem” de atare întrebare şi, prin urmare, să răspundem că o recomandă : „Vocea şi talentul” (aşa cum zice un mare actor într-o celebra replică dintr-un film românesc), ne rezumăm la a vă da câteva indicii. Doamna Manea este soţia domnului Manea. Gigi Manea de la PNL. Gigi Manea este preşefintele Organizaţiei municipale Slobozia. Nu mă întrebaţi dacă, din această poziţie, Gigi Manea face ceva pentru Slobozia/Ialomiţa, că nu ştiu! Şi nu ştiu, deoarece, nici dumnealui nu a avut nici un interes să ne spună! Dar nu despre el vrem să vă informăm azi. Şi n-o facem, deoarece abia la anul „îl băgăm în cerneala tipografică”, alegerile fiind local/judeţene/parlamentare, iar el candidând…! Revenim, deci! Doamna Manea este soţia domnului Manea! Deşi credem că această precizare ar putea spune totul, insistăm să vă mai precizăm şi că doamna Toniţa Manea a fost director la Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa. Nu, nu vă spunem azi de ce nu s-a mai auzit nimic despre miliardul ăla furat din chiar Casieria instituţiei condusă şi de doamna, ca director adjunct! Azi vă mai spunem doar că doamna Manea a mai lucrat în Prefectură. Un timp – scurt, e-adevărat! – doamna a fost subprefect. Mai precis din NoiePREFECTURAmbrie 2016 până în luna Mai 2017, când s-a reîntors la Casa de Pensii. Carevasăzică, doamna şi-a făcut stagiul. S-ar putea spune chiar că a urmat îndemnul „Pas cu pas”…!

Ce va fi, va fi!  

Precizare. Doamna Manea o va avea ca subprefect pe doamna Silica Tudor. De la PSD. Doamna Manea este, aşadar, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Având la dispoziţie o Organigramă destul de generoasă, nu atât din punct de vedere al sarcinilor din Fişa fiecărui post, ci din punct de vedere numeric, dar şi beneficiind de un Buget deloc mic, doamna Manea nu are decât să înfăptuiască măsurile pe care Guvernul României le ia în ceea ce priveşte starea Naţiei, calea României spre dezvoltare şi civilizaţie! Deşi, nu avem mari aşteptări în ceea ce priveşte „schimbarea la faţă” a acţiunilor întreprinse de un prefect, oricare ar fi el, totuşi recunoaştem că ne-ar plăcea să fim surprinşi de doamna Manea, măcar în ceea ce priveşte „raportările” prin postare pe site-ul Instituţiei Prefectului, măcar în ceea ce priveşte Comunicatele de presă transmise redacţiilor. Acestea fiind spuse, o asigurăm pe doamna Prefect că îi acordăm şi dânsei o „perioadă de tranziţie” de 2-3 luni.


Distribuie articolul:

One thought on “În Ialomiţa liberalii şi-au impus Prefectul

  1. Cum e cu neamurili,amantele,nepoti,nepoate de daduram jos ALDE-PSD?Sau ce era rau la aia e bun la actualii.Sa asteptam si alte numiri de neveste,ca doar in Ialomita PNL e o ,,mare familie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *