Ialomiţenii se testează împotriva virusurilor hepatice

Distribuie articolul:

Ialomiţenii se testează împotriva virusurilor hepatice în cadrul celui mai amplu program de screening pentru depistarea hepatitelor virale din România, acesta fiind recent lansat şi în judeţul Ialomiţa. Campania de testare se va derula pe o perioadă de șase luni începând cu luna ianuarie a acestui an, prin intermediul celor 30 de cabinete de medicină de familie afiliate, și se va finaliza în luna iulie 2023. Conform cerințelor impuse de Comisia Europeană, minim 60% din totalul persoanelor testate trebuie să aparțină unei categorii vulnerabile. Grupurile vulnerabile sunt: persoane sărace (angajate, mai ales necalificate, la intrarea în intervenție media venitului pe cap de familie mai mică decât salariul minim pe economie, șomere, inactive, persoane beneficiare ale venitului minim garantat), persoane care lucrează pe cont propriu în agricultură, persoane din mediul rural, persoane care nu au documente de identitate, persoane din centre de plasament, persoane care au părăsit sistemul de protecție a copilului, persoane fără adăpost, persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane care au copii cu dizabilități, persoane din familii monoparentale, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri și alte substanțe toxice, persoane victime ale violenței domestice, persoane victime ale traficului de ființe umane.

Profesor Dr. Liliana Gheorghe – managerul Proiectului LIVE(RO)2-SUD, medic primar gastroenterologie şi hepatologie la Institutul Clinic Fundeni, a explicat importanţa acestui proiect: „După un an şi jumătate de la demararea campaniei de testare am reuşit să ajungem la peste 127.000 de persoane. Cu suportul medicilor de familie implicaţi până acum în proiect în cele opt judeţe unde campania s-a desfăşurat sau este în curs, am reuşit să depistăm 2.767 de pacienţi infectați cu virusul hepatitic B sau C. Conform datelor centralizate în aceste luni de campanie, observăm în toate județele un număr mai mare de pacienți cu virusul hepatitic B în populația activă până în 54 de ani. În ceea ce privește virusul hepatitic C, acesta este mai prezent la pacienții depistați de peste 54 de ani. Majoritatea persoanelor infectate nu sunt diagnosticate și tratate, răspândind infecția și ajungând în îngrijire medicală în stadii avansate de boală, atunci când dezvoltă ciroză sau cancer hepatic.”

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Emil-Cătălin Grigore, a declarat: „Consiliul Județean Ialomița este permanent interesat să fie un colaborator de nădejde pentru instituţiile care doresc să contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate a ialomițenilor, dar şi la educația pentru sănătate. Tocmai de aceea, semnarea protocolului de colaborare cu Institutul Clinic Fundeni în vederea implementării în judeţul Ialomiţa a «Programului regional de prevenire, screening şi diagnostic al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C» este pentru noi o ocazie în plus de a consolida atingerea ţintelor stabilite prin Strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2021-2027 şi considerăm că acest gen de activitate este un exemplu de bună practică ce trebuie multiplicat în Ialomiţa.”

Doctorul Andreia Radu, Preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Ialomiţa şi coordonatorul judeţean al Proiectului LIVE(RO)2-SUD, a evidenţiat importanţa programului din perspectiva medicului care reprezintă primul contact cu pacientul pe care îşi dorește să îl poată ajuta: „Medicina înseamnă să faci bine, să fii aproape de oameni şi să-i ajuţi. Iar a face bine medical înseamnă prevenţie în primul rând. Prin acest program de testare şi depistare pentru viruşii hepatitici B şi C, medicii de familie din judeţul Ialomiţa oferă posibilitatea pacienţilor de a avea acces uşor şi rapid la o astfel de investigaţie. Şi ce este foarte important: au acces şi pacienţii fără asigurare medicală şi din medii defavorizate, cărora li se oferă astfel şansa de a fi trataţi la timp. Mulţumesc medicilor de familie care au ales să intre în acest program şi echipei care susţine campania de screening şi care ne va fi alături pe tot parcursul desfăşurării programului.”

Lista medicilor de familie afiliaţi se poate vizualiza pe site-ul ARAS, www.arasnet.ro, la secţiunea Noutăţi. Afilierea medicilor de familie, precum şi identificarea persoanelor vulnerabile care trebuie îndrumate spre testare se efectuează cu ajutorul Asociației Române Anti-SIDA (ARAS), partener al Institutului Clinic Fundeni în acest proiect. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *