- Indiferent dacă suprafaţa de teren este sau nu cultivată, şi fără a se condiţiona, în vreun fel, că plata subvenţiilor se face doar dacă produsele nu sunt pline de tot felul de „chimicale”, statul via UE alocă uimitor de mari sume de bani pentru subvenţionarea agriculturii. Chit că producţiile agricole sunt, în mare parte exportate ca materie primă, în timp ce românii mănâncă produse din import!
Printr- un comunicat de presă, Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice încheierea Campaniei de depunere fără penalități a Cererilor de plată.
Astfel, în perioada 01 martie – 9 iunie 2023, au fost depuse un număr de 759.906 cereri de plată pentru o suprafață de peste 9,98 milioane hectare.
La o analiză comparativă a datelor, se observă că față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 34.000 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 22.000 ha, fermierii confirmând și în acest an că sunt conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață
„Le mulțumesc tuturor colegilor mei care s-au mobilizat exemplar, ca de fiecare dată, și care au înțeles că munca în echipă, devotamentul și implicarea reprezintă pașii spre succes! Transmit aprecierile mele fermierilor români care au fost alături de noi în această campanie deloc ușoară, o campanie care a venit cu provocările aduse de schimbările din PNS 2023 – 2027.” a declarat Adrian PINTEA, Director General APIA.
În tabelul alăturat poate fi vizualizată situația depunerii fără penalități a Cererilor de plată pentru Campania 2023, structurată pe fiecare județ și suprafața solicitată la plată.
Aşadar, cereri mai puţine ca în majoritatea judeţelor, deşi suprafaţa de teren agricol pentru care se acordă subvenţii prin intermediul APIA, se prezintă ca fiind cu mult mai mare decât în restul judeţelor. Cifrele (reprezentând număr de cereri raportat la hectarele înregistrate) pe care le vedeţi alăturate acestui articol de presă au fost contabilizatre la final de Campanie depunere Cereri de plată 2023 fără penalități!
COMPARAŢI şi judecaţi!
Aşa după cum puteţi observa în tabelul alăturat, în Ialomiţa, la APIA, au fost depuse 8.509 cereri. Cei doar 8.509 de solicitanţi deţin 377.291 de hectare. Spunem „doar” pentru că în alte judeţe, deşi suprafaţa pentru care se acordă ajutor financiar este comparabilă sau chiar mai întinsă, numărul cererilor este cu mult mai mare.
Ceea ce ne face să înţelegem, prin deducţie logică, faptul că aici, în Ialomiţa, latifundiarii (boierii de tip nou!) încasează „la greu” doar pentru faptul că au terenuri, deoarece „înaintaşii” lor au pus mâna pe ceea ce, înainte de aşa-zisa Revoluţie, se considera a fi „bun al întregului popor”. Prin asta înţelegând, acele blamate CAP-uri, IAS-uri, SMA-uri, CPADM-uri, şi tot felul de instituţii asociative conduse de Stat, prin Partidul unic care guverna la acea vreme!
Numai cine nu vrea sau nu poatevedea şi dincolo de aparenţe, nu îşi dă seama că, în fapt, numărul cererilor ne arată că România este „o ţară eminamente agrocolă”, din moment ce atât de mulţi se ocupă, iată, cu munca în câmp. Şi mai sunt destui care nu depun cereri. Başca numărul destul de mare de crescători de animale!
Ori, dacă din numărul populaţiei active înregistrată la ultimul Recensământ, scădem numărul de bugetari şi numărul de agricultori, başca numărul mare de „asistaţi social” , atunci înţelegem şi de ce ajunge România să nu mai aibă forţă de muncă pentru celelalte domenii de activitate ale economiei naţionale.