La jumătatea lunii octombrie a avut loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ din Ialomiţa. Din totalul celor 113 candidaţi înscrişi pentru a susţine concursul, la proba scrisă au participat numai 110 persoane, doi candidaţi nu s-au prezentat la concurs iar cel de-al treilea a fost nevoit să amâne susţinerea probei scrise ca urmare a carantinei din cauza contactării virusului Sars-Cov-2, acesta având posibilitatea să participe în sesiunea din 28 octombrie 2021.
În sesiunea din 15 octombrie, la nivelul judeţului Ialomiţa, au promovat concursul 61 de persoane condiţia eliminatorie fiind obţinerea cel puţin a notei 7 ceea ce se traduce printr-un grad de promovabilitate de 55%, cu 10 puncte procentuale sub media naţională care a fost de 65%. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa în cadrul acestei sesiuni nu a fost niciun candidat eliminat din sala de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Sindicatele acuză o organizare deficitară a concursului
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a atras totuşi atenţia asupra unor neregului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea probei scrise din cadrul concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct la nivel naţional. Marius Nistor, liderul FSE a afirmat faptul că subiectele pentru concurs au ajuns în medie cu 40 de minute întârziere fapt care a pus presiune pe concurenţi şi a crescut inutil riscul contaminării cu Covid.
„Un aspect pe care dorim să-l evidențiem este acela că principalul motiv pentru care procentul de promovabilitate este de doar două treimi îl constituie modul în care au fost gândite subiectele. Astfel, din ceea ce au semnalat candidații la concurs (mulți dintre ei promovați, dar și nepromovați), precum și din ceea ce au constatat colegii participanți în calitate de observatori, mulți dintre itemi nu aveau acoperire în bibliografia de concurs (itemii cognitivi). În același timp, au existat inclusiv erori în barem – un exemplu în acest sens este itemul 46, unde, potrivit șablonului, răspunsul corect ar fi fost litera b, în loc de litera a, cum prevede expres aer. 4 din Legea Educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.” a afirmat acesta în cadrul unei scrisori deschise adresate ministrului Educaţiei Sorin Câmpeanu.
Scuze, ca să nu recunoască că sunt praf, numiți pe criterii politice…