* Ministerul Muncii a transmis Federației Sanitas că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă. Aşa încât, Guvernul, prin Ministerul Sănătății, urmează a se adresa instanței de judecată pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei, se arată într-un comunicat remis presei.
„Guvernul înțelege importanța și urgența revendicărilor Sanitas și rămâne deschis dialogului constructiv pentru a găsi soluții responsabile și sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate. Ca și până acum, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice își manifestă disponibilitatea la dialog cu toți partenerii sociali (…) De asemenea, trebuie avut în vedere că adoptarea și punerea în aplicare a acestor modificări ar duce la apariția unor inechități noi și la discriminarea altor categorii de personal. Reașezarea grilei de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice poate fi făcută doar printr-o lege de salarizare unitară, asupra căreia Ministerul Muncii a început un amplu proces de consultare cu partenerii sociali.
Pe de altă parte, Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației Sanitas că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative. Acte normative în vigoare stabilesc condițiile clare în care poate fi declanșat un conflict de muncă și în care pot fi solicitate majorări salariale”, se precizează în comunicat. Parlamentul României urmează să dezbată amendamentele privind modificarea OUG 20/2016, cea care vizează creșteri salariale, nu numai pentru cadrele medicale, ci pentru mai multe sectoare de activitate, cu un impact bugetar anual de aproximativ 2 miliarde de lei. Potrivit comunicatului, solicitările Sindicatului SANITAS încalcă Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, declanșarea conflictului de muncă făcându-se fără respectarea procedurilor stabilite de Legea nr.62/2011, cea a dialogul social „Prin urmare, nicio revendicare a Federației Sanitas, respectiv modificarea OUG 43/2016 și a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă.