Gina Palantin, de la Primărie, suspectă în dosarul diplomelor Facultăţii “Spiru Haret”

Distribuie articolul:

La data de 18.12.2019, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 76 percheziții, în mai multe judeţe, printre care şi Ialomița, la sediile unor instituții de învățământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

Pe când avea şi Slobozia Facultăţi…

Vă mai amintiţi? Au fost ani în care aici, în Slobozia existau vreo trei Facultăţi, una mai prolifică decât alta, în ceea ce priveşte numărul de studenţi. Din cauză că mulţi dintre bugetari erau constrânşi să urmeze cursurile unei Facultăţi, fie ea şi una „la distanţă”, deoarece salariul minim pentru cei care aveau studii superioare era mai mare decât al celor cu studii medii, la uşile Facultăţilor a fost buluc. N-a durat mult până ce a devenit balamuc, ştiut fiind scandalurile ale căror protagonişti au fost, deopotrivă, salariaţii şi studenţii Facultăţilor care, după ce că erau neacreditate, mai PALANTIN 3„umblau şi cu cioara vopsită”, în ceea ce priveşte obţinerea Diplomelor de licenţă sau master la diverse specializări din cadrul universităţilor…

Pe surse, din „Gura Lumii…slobodă”…

Cei care au avut de-a face cu Gina Palantin de la Primărie, nu s-au putut abţine să nu ne „tragă de mânecă”, să nu ne îmboldească să scriem, cât „e fierbinte” subiectul. Căci, spuneau ei „Gina Palantin ar fi oferit mită profesorilor de la Universitatea Spiru Haret în schimbul diplomei de master. Se zice că a fost chiar cea care primea banii pentru ca alţi studenţi de pe la noi  să poată obţine mai repede Diploma (…) În calitatea ei de mare secretară a viceprimarului (?) celui mai mare municipiu, madama „tăia şi spânzura” şi era peste tot pe unde conducerea de partid şi de stat umbla…! Că era „mare şi tare” o demonstrează chiar faptul că şi fiul ei, dar şi nora ei lucrau/lucrează tot acolo, adică tot în Primărie, iar soţul ’mneaei era ditamai şeful Serviciului „Înmatriculări auto”. Era. Că, cică, acum e cercetat, unii zic că şi puţin arestuit, ca urmare a unor infracţiuni comise cu nişte maşini înmatriculate deşi erau furate! Cine este această Gina Palantin, noi ştim! Şi ne-a confirmat şi primarul Mocioniu. Este secretara viceprimarului (?) atunci când nu este unde are Fişa postului, adică la Serviciul Administrativ.  Pe noi, astăzi, după atâţia ani, nici nu ne mai interesează că a venit la Primărie de la Spital, acolo unde era portăriţă! Nu ne interesează decât să-i auzim vocea din înregistrarea aia care, cică, a fost depusă la dosarul cauzei, de către reclamant… Şi ne-a mai interesat şi dacă Primarul Adrian Mocioniu ştie ceva. L-am întrebat şi ne-a lămurit. Ştie doar că doamna PALANTIN Protvlipseşte. În opinia domniei-sale doamna lipseşte NEMOTIVAT!

Faptele aşa cum le prezintă procurorii

În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre  prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.
Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.
Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce țin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licență/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent.
Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât şi a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți.
În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității şi de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale.
Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc.
În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență). Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.
În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal. Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.
În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Suportul de specialitate a fost asigurat şi cu ajutorul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Ialomița.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *