Asociaţia Română a Apei este o asociaţie autonomă, patronală şi profesională, înfiinţată la 15 iunie 1995 sub denumirea de Comitetul Naţional al Producătorilor şi Distribuitorilor de Apă din România. În 1999 îşi ia denumirea actuală, iar în 2003, pe lângă atributele profesionale, preia şi responsabilităţile patronale. Printre obiectivele principale şi formele de activitate ale Asociaţiei se numără şi iniţierea, elaborarea şi promovarea strategiilor şi a programelor de investiţii; sprijină introducerea progresului tehnic şi ştiinţific în domeniul apei şi asigură consultanţa tehnică, managerială şi cooperarea internaţională. Toate aceste acţiuni sunt coordonate de diferite comisii de specialitate din cadrul A.R.A., comisii care se întrunesc trimestrial pentru a rezolva eventualele probleme apărute, dar şi pentru a promova şi pune în aplicare noi programe şi idei de dezvoltare.
În perioada 26 – 28 august 2019, la Constanţa se desfasoară şedinţa de lucru a operatorilor regionali furnizori de servicii de alimentare cu apă şi canalizare din cadrul Asociaţiei Romane a Apei. Preşedintele ARA – Stroe Felix a prezidat şedinta din data de 27.08.2019, întâlnire la care au participat: ministrul Fondurilor Europene – Roxana Mînzatu, reprezentantul Comisiei Europene – DG REGIO – Carsten Rasmunsen, secretarul de stat Ministerul Fondurilor Europene – Cezar Caleap, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunale (ANRSC) – Ionel Tescaru, directorul general AM POIM – Cătălin Bălan, dar şi reprezentanţii celor 43 de operatori regionali, membri ARA. În cadrul discuţiilor, au fost dezbătute şi analizate problemele de natură legislativă, instituţională sau financiară cu care se confruntă operatorii regionali în implementarea Programului Operaţional Infrastructură Mare POIM 2014-2020. Ministrul Fondurilor Europene – Roxana Mînzatu a declarat: „Este imperios necesar a se conjuga toate eforturile pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene, atât de necesare în realizarea investiţiilor vitale cetăţenilor, investiţii care să asigure cetăţenilor accesul la serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare. Este de neînţeles cum, unele din unităţile administrativ teritoriale, beneficiarii finali şi proprietarii acestor investiţii blochează implementarea realizării POIM 2014-2020.” Reprezentanţii operatorilor regionali au declarat că fără măsuri concrete din partea autorităţilor centrale, fără implicarea activă a autorităţilor locale, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 nu va avea şanse de reuşită, iar efectele negative le vor suporta tot cetăţenii. În urma discuțiilor, s-a concluzionat că, pentru consolidarea sectorului de apă şi apă uzată din România, este imperios necesar apariţia unui act normativ care să legifereze „Direcţiile strategice de dezvoltare a serviciilor de apă şi de canlizare”, iar sectorul de apă şi canalizare să fie declarat sector de importanţă strategică pentru România. „Sunt convins că prin implicarea tuturor factorilor de decizie, dar şi prin multă muncă din partea operatorilor, România poate să absoarbă mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului de apă şi apă uzată”, a declarat Preşedintele Asociaţiei Române a Apei – Felix Stroe.