Farmaciile riscă să nu mai fie tot atât de profitoare!

Distribuie articolul:

* Mafia medicamentelor primeşte o nouă lovitură, profitul nesimţit de mare al farmaciştilor preconizându-se a fi măcar un pic diminuat. Cu un „front de lucru” asigurat de către Casa de Sănătate, Farmaciile aproape că deveniseră numărul 1 în topul celor mai profitabile afaceri. Chit că farmaciştii nu mai sunt de zeci de ani cei care prepară oarece medicamente, ci doar cumpără de la distribuitorii care, de la un timp, le aduc direct la uşa Farmaciei o gamă extrem de diversificată de medicamente şi, mai ales, de suplimente…

Este lucru ştiut că în România preţurile medicamentelor o cam luaseră razna, aliniindu-se la preţurile medicamentelor din alte ţări europene, chit că românii nu aveau nici pe departe salariile consumatorilor de medicamente din alte ţări. Este lucru ce poate fi lesne dovedit că, cu ajutorul statului şi, nu în ultimul rând, cu complicitatea medicilor de familie care au prescris (motivaţi de comisioane şi de tot felul de „atenţii”) medicamente „la greu” veniturile farmaciştilor au crescut mai ceva ca Făt-frumos. Farmaciile din România au câştigat atât de bine, încât nu avea cum să nu „bată la ochi”, iar legislativul să nu pună frână dezmăţului preţurilor la medicamente.
Văzând că „nu mai ţine cum ţinea”, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, susţine că, de la 1 ianuarie 2016, există riscul să dispară şi mai multe medicamente inovatoare, având în vedere o propunere de reglementare potrivit căreia preţul acestora se aliniază la preţul de referinţă al medicamentului generic. „Acest ordin de ministru, care a fost în dezbatere publică, prefigurează implementarea unei măsuri care este stabilită în noua metodologie de calcul al preţului medicamentelor şi anume referenţierea medicamentului inovator la preţul de referinţă al medicamentului generic. Aceasta înseamnă că medicamentele care astăzi sunt aduse la minimul european, începând de la 1 ianuarie, pentru cele inovatoare, care au generic, preţul va mai scădea cu încă 35%. Deci, preţul acestor medicamente va fi cu 35% sub minimul european. În condiţiile în care de la 1 iulie a fost introdusă acea măsură prin care medicamentele au coborât la preţul minim european şi deja se observă rupturi de stoc şi sunt mulţi pacienţi care nu au acces la medicamente, din păcate de la 1 ianuarie sau de la următoarea revizuire a preţului medicamentelor riscă să dispară şi mai multe medicamente inovatoare datorită acestei reglementări”, a spus Dan Zaharescu, într-o dezbatere pe marginea medicamente portieproiectului de ordin privind aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate, comercializate de către furnizorii de servicii medicale. În dezbaterea organizată la Ministerul Sănătăţi, Dan Zaharescu a explicat că este vorba de „1.000 şi ceva de medicamente pentru toate tipurile de afecţiuni. Toate aceste medicamente riscă să nu mai poată să fie comercializate. Acesta este mesajul pe care noi, ca producători, îl transmitem autorităţilor: să fie cu mare băgare de seamă. Ministrul Bănicioiu a promis, în discuţiile pe care le-am avut, că acest paragraf care prevede alinierea preţului inovatorului la preţul de referinţă al medicamentului generic va fi eliminat în următoarea metodologie de preţuri care va fi elaborată până la sfârşitul acestui trimestru”, a spus directorul executiv ARPIM. Potrivit AGERPRES, Zaharescu a precizat că producătorii de medicamente au solicitat încă din luna iunie crearea unui grup de lucru împreună cu autorităţile şi cu celelalte asociaţii interesate de subiect şi acest lucru încă nu s-a materializat. „Mai avem cel mult luna septembrie pentru finalizarea acestui proiect de act normativ, pentru că, după aceea, în trimestrul IV va fi deja prea târziu în condiţiile vor dori să facă revizuire de preţuri la 1 ianuarie. (…) Ar trebui eliminat paragraful care prevede referenţierea medicamentelor inovatoare la medicamentele generice şi revizuită metodologia actuală de preţuri în sensul că preţul minim european ar trebui înlocuit cu o medie a celor mai mici trei-cinci preţuri din UE pentru a evita minimul sistematic care practic ne aduce în situaţia de a nu mai avea acces la medicamente pentru pacienţii români” a mai zis domnia-sa.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *