* Vernisajul a avut loc joi, 11 februarie 2021, în incinta Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia.
Silviu Ioan Soare și Marian Cătălin Cioban. Despre cei doi artişti, criticul de artă Ana Amelia Dincă spune: „Destinele plastice ale celor doi artiști sunt total diferite. Marian Cătălin Cioban este un pictor care a trecut de la discursul modern la cel gestual, și de la tușa sigură și hotărâtă la spații amprentate de pete terne de culoare, iar Silviu Ioan Soare, ceramist fiind prin studiile de specialitate, a practicat mai multe tehnici de exprimare pe bidimensional, de la pictura de șevalet la acuarele, ambele abordări transformându-se în studii după natură. Ceea ce au în comun expozanții este tocmai preferința pentru subiecte inspirate din peisajul imediat, întâlnit în apropierea cotidiană.
Marian Cătălin Cioban li se pare un excentric unora, altora doar un pictor retras cu destin neînțeles, însă acesta nu este decât o ființă liberă, cu spiritul în continuă metamorfozare. Privirea sa liniștită, dar pătrunzătoare cuprinde lumea în datele ei firești, în tăcerea pustietății nocturne, în răcoarea neștiută a Bărăganului, pe care artistul o surprinde în întunecimi, în simple imagini amintind melancolii și suferințe neștiute. Singurătatea acestor peisaje lipsite de detalii și lumină vin să prelungească abisul unui artist care își coagulează discursul în senzualitatea misterioasă a imaginilor monocrome, în delicate sugestii vizuale, care lasă realitatea la limita recognoscibilului, acordând întâietate formelor surdinizate, a căror grandoare abia perceptibilă trăiește în aparența unor spații taciturne.
Silviu Ioan Soare este mai solar în luminiscența lucrărilor sale, atașamentul pentru motivele plastice
inspirate din natură, din cromatica vegetației în glorie germinativă, face din lucrările expuse un joc de tonalități și forme, care alternează laviurile de culoare cu tente accentuate, sublinieri grafice și adnotări figurative. Florile au tensiuni lăuntrice, iar peisajele pulverizează lumină și pitoresc, ambele devenind spații de expansiune a naturii. Afectivitatea de care dă dovadă artistul față de pitoresc se citește în culoarea locală a elementelor pictate, prin care subliniază frumusețea pură a vegetalului. Curbele line, gestual și delicat trasate își găsesc corespondentul în suprafețele aplatizate, echilibrând compozițiile în care respirația materiei se resimte în ritmul tușelor limpezi, ce alternează cu cele nestăpânite, vibrante.”