Exercițiu de alarmare publică la Slobozia

Distribuie articolul:

 Joi, 6 iunie, la Slobozia, s-a desfășurat un exercițiu de alarmare publică avînd ca temă principală managementul situațiilor de urgență în cazul unui cutremur de mare intensitate. Conform scenariului, în dimineața zilei de joi, în zona Vrancea, s-ar fi produs un seism de 6,5 grade, la o adîncime de 110 kilometri, care ar fi produs pagube și distrugeri însemnate inclusiv în județul Ialomița. Potrivit aceluiași scenariu, în municipiul Slobozia s-ar fi înregistrat circa 900 de victime ale cutremurului, fiind afectate scările interioare la Colegiul Național „Mihai Viteazul“, cu o parte dintre elevi captivi la etajele superioare, producîndu-se incendii în zona BRD-Casa Modei, la blocurile MFA, cu afectarea structurilor de rezistență și conductelor de distribuție a gazului metan. În plus, exercițiul de alarmare publică a presupus salvarea unor persoane rămase captive pe sediul Primăriei municipiului Slobozia și pe sediul BRD. Scenariul a mai cuprins activități de salvare a diferite persoane surprinse de seism în municipiu, recte salvări de la înălțime, salvări de sub dărîmături prin acordarea primului ajutor calificat. De asemenea, în parcul din zona Catedralei a fost amenajată o tabără de sinistrați. În cadrul aplicației au fost angrenate forțe ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, Comitetului local pentru Situații de Urgență Slobozia, unități specializate ale pompierilor, jandarmilor, Salvării, Poliției, Poliției locale, militarilor sau Crucii Roșii, toate coordonate de Prefectură. Exercițiul de alarmare publică a făcut parte din programul pe anul acesta al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a fost organizat împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița în scopul eficientizării managementului și gestionării unitare a intervenției pentru limitarea și înlăturarea efectelor unui cutremur.

 

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *