EXCLUSIV: Deputatul PSD Marian Neacşu riscă 5 ani de închisoare!

Distribuie articolul:

Agenţia Naţională de Integritate nu se lasă cu una cu două în cazul parlamentarului social-democrat Marian Neacşu, căruia i-a făcut plîngere penală la Parchetul General pentru că şi-a angajat fiica, în urmă cu mai mult timp, la propriul cabinet de deputat. Dacă va fi găsit vinovat şi trimis în judecată, iar instanţa îl va condamna penal, deputatul PSD de Slobozia Marian Neacşu, liderul parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor, riscă o pedeapsă maximă cu închisoarea de pînă la 5 ani!

                       Pe civil, dar şi pe penal

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, deputatul PSD Marian Neacşu, aflat actualmente la cel de-al doilea mandat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, Cristina Monica Neacşu, începînd cu data de 1 iulie 2009 în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 23 Ialomiţa. Conform aceleiaşi surse, deputatul Neacşu ar fi încălcat, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Beneficiul patrimonial obţinut, începînd cu data de angajării, de către fiica lui Marian NEACŞU, Cristina Monica Neacşu, a fost de 16642 lei, adică aproximativ 3962 euro, dar cifrele sînt actualizate abia pentru anul 2010, iar acum suma este de trei ori mai mare. Pe civil, deputatul Marian Neacşu a pierdut deja la instanţa de fond procesul cu ANI prin care a contestat raportul de incompatibilitate, acum dosarul aflîndu-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sub aspect penal, angajarea rudelor intră, potrivit ANI, sub incidenţa articolului 2531 din Codul Penal al României: „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau, o rudă ori un afin pînă la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă“.

Sigur, se vor găsi mulţi specialişti în drept care vor spune că parlamentarii nu sînt funcţionari publici, că Agenţia Naţională de Integritate este doar un instrument politic, bla, bla, bla, dar fapta rămîne. Că doar deputatul Neacşu nu-i pe propria moşie să-şi angajeze fiica la biroul parlamentar, iar „proştii“ să continue să plătească taxe şi impozite pentru ca statul să aibă bani de salariul fiicei de deputat. Dacă ne uităm pe declaraţia de avere a deputatului Neacşu, mai că ne loveşte şi-un sentiment de „milă“ vizavi de resursele „limitate“ ale acestuia de a-şi creşte copilul, pentru că-i „normal“ după ce cîştigi anual peste 50 mii lei numai din salariu şi împrumuţi diverse firme cu peste 8 miliarde lei vechi să rămînă fără bani. Dincolo de aspectul grotesc, spun unii, al acestei „afaceri“ cu statul, rămîne teoria implementată foarte bine de pesediştii lui Ciupercă din Ialomiţa, „prietenia cu banul public este cea mai bună reţetă de îmbogăţire“. Şi cum, pe civil, Neacşu se va judeca în aceeaşi speţă cu Agenţia Naţională de Integritate abia prin 2014, nu ne rămîne decît să aşteptăm verdictul, dar mai ştim şi că „obrazul gros pe banii statului se ţine“.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

9 thoughts on “EXCLUSIV: Deputatul PSD Marian Neacşu riscă 5 ani de închisoare!

  1. Total de acord. Cum mama dracului, socialiştii se laudă cu multitudinea oamenilor cu pregătire, oneşti, lucru adevărat şi, iată, sunt scoşi la „înaintare” tot penalii, oportuniştii şi alţi neica-nimeni, gen exprimarul
    din Gh. Lazăr. Jigodiile tot la jarle trag, vezi Stănişoară … fără comentarii.

  2. Proiectul de lege referitor la persoanele care lucrează în Grupa I de muncă

    la propunerea liderului grupului PSD, Marian Neacșu, proiectul de lege a fost scos de pe ordinea de zi a plenului.

    Vierme veninos.

  3. Razvratitu asta in razvrateala lui a ajuns sa descopere specii neauzite de nimeni. Ori ii creaza un sentiment de superioritate lui Marian Neacsu ceea ce nu e de laudat pentru ca nu s-ar zice ca omul sufera de modestie ori unul de inferioritate zoologilor carora le-a zburat de sub nas ocazia sa patenteze noul Verminis Neasuleones Veninosum.

  4. macar sa il condamne la 6 luni cu executare ca sa nu mai faca el pe deputatul pe banii nostri si sa-si mai plateasca si odrasla !

  5. http://www.gandul.info/politica/lista-completa-a-celor-240-de-parlamentari-care-au-votat-pentru-superimunitate-doar-patru-deputati-usl-au-dezertat-hrebenciuc-a-fost-o-scapare-sunt-pentru-11754297
    aici este lista deputatilor care si-au votat „super-imunitatea”. Printre ei si deputatii nostri de Ialomita: Gaina Mihaita, Neacsu Marian si Ionescu Aurelian(PC). Pai bine, ma Mareane, tie nu ti-e rusine de oamenii astia care te-au trimis in Parlament, ma pungasule ?

  6. Uite ce spune Rares Bogdan de la Realitatea TV despre deputatul penal Marian Neacsu : Jurnalistul Realitatea TV, Rareş Bogdan, a dezvăluit că în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a strâns un „comando” care a susţinut modificările aduse Codului Penal şi Legea amnistierii. Din comando ar fi făcut parte pesediştii Ioan Chelaru, Sebastian Ghiţă, Viorel Hrebenciuc, Marian Neacşu, Florin Iordache, Ilie Sârbu, dar şi pedelistul Mircea Toader.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/rares-bogdan-a-existat-un-comando-pentru-schimbarea-codului-penal-cine-a-fost-implicat_1338625.html#ixzz2nHyJXlN2

  7. Decalogul ciorditorului usl ales

    1. Parlamentul e un spaţiu bipolar. Nu te gândi că poţi sta la căldurică – în Cameră sau la Senat, dacă vrei să te faci om.

    2. Ai doar două zile de lucru pe săptămână. Nu le irosi muncind.

    3. Furi nu furi, vremea mandatului trece.

    4. Îndrăzneşte! Oricât te-ai strădui, Statul va fura mai mult decât tine.

    5. Dă totdeauna marilor tale hoţii o motivare altruistă, iar găinăriilor – o aură de eroism.

    6. Umileşte-te în faţa poporului, flatează-l. Românilor le place să fie furaţi cu deferenţă.

    7. Niciodată imunitatea nu e suficientă. Parlamentarul fără superimunitate e ca şpringarul fără pontoarcă.

    8. Promite că împarţi. Nimeni nu iese cu tine la furat din pură cleptomanie.

    9. Nu te gândi niciodată că ţi-ai putea lăsa alegătorii morţi de foame. La vot, morţii fac diferenţa.

    10. Nu rade tot. Gândeşte-te la viitorul României. Mereu trebuie să mai rămână ceva de furat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *