„La nivelul UE se discută această problemă. Se pare că din ce în ce mai mult este o îngrijorare din acest punct de vedere şi se doreşte a se da o reglementare la nivel european. Evident că şi noi vom merge alături de UE dacă se va ajunge la o asemenea soluţie. Ca o ştire în premieră, noi avem în plan să încercăm să reglementăm anticipat în România ceva în sensul acesta (…) să încercăm să îi determinăm atât pe medici cât şi companiile de medicamente să facă publice aceste sponsorizări”, a spus ministrul.
El a arătat că pentru o transparenţă maximă ar fi bine ca şi reprezentanţii firmelor de medicamente care se deplasează prin spitale sau farmacii să fie cunoscuţi, să se cunoască medicamentele pe care le oferă şi chiar să se afişeze pe site-ul fiecărei unităţi spitaliceşti aceste informaţii. „(…) cred că ar fi bine ca şi reprezentanţii firmelor de medicamente care se deplasează prin spitale sau farmacii să fie cunoscuţi, să avem o listă a lor, să spună ce medicamente recomandă să fie achiziţionate din spitale şi eu cred că tot crescând transparenţa lumea o să fie mult mai atentă. Deocamdată gândim acest lucru, poate că este normal când facem toate modificările legislative după 1 ianuarie 2014”, a spus Nicolăescu. El a precizat că acest lucru este posibil în urma unei modificări legislative care ar putea fi făcută în cursul acestui an urmând ca din 2014 să intre în vigoare. „Vom scrie într-o lege aceste obligaţii sau aceste responsabilităţi (…) ne interesează şi cum se răsfrânge această afacere asupra banului public. Dacă banul public va fi corect cheltuit toate sunt în regulă iar dacă banul public va fi într-un fel sau altul dirijat ocult atunci avem o problemă şi va trebui să luăm măsurile de rigoare. La nivelul României putem să găsim o serie de soluţii – poate înainte ca UE să se hotărască – şi anume să încercăm să facem o normă prin care atât companiile de medicamente cât şi medicii să facă publice toate aceste acţiuni la care participă şi unii şi alţii. Şi, prin transparenţă, probabil că apetitul unora de a se duce într-o altă zonă decât cea corectă se va diminua corespunzător. (…) Nu ştiu dacă voi avea posibilitatea tehnică să fac toate legislaţia, (…) dar face parte din direcţiile noastre viitoare”, a mai spus ministrul Sănătăţii.