Stimați cetățeni,
România, alături de Europa și de aproape întreaga lume, se confruntă cu una din cele mai grave crize din ultimii zeci de ani – criza provocată de coronavirus. Trăim cu toții vremuri dificile. Țara are nevoie de responsabilitatea, disciplina şi solidaritatea tuturor.
Măsuri adoptate până în acest moment
- Guvernul PNL s-a implicat cu toată determinarea în bătălia împotriva coronavirusului. Prioritatea absolută a Guvernului Orban este protejarea sănătății populației, salvarea de vieți, limitarea extinderii pandemiei şi eradicarea acestui flagel.
- De asemenea, premierul Orban și Guvernul pe care îl conduce vizează menținerea funcționării economiei mai ales în sectoarele ei vitale, funcționarea la capacitate maximă a instituțiilor statului şi sprijinul puternic pentru economia privată.
- În prima ședință după învestire, Guvernul a adoptat un pachet de măsuri economice și sociale de sprijin pentru angajații şi companiile afectate de criza Coronavirus, pentru a limita efectele economice negative.
- Nu avem de toate, nu este simplu, nici nu e uşor, dar Guvenul face tot posibilul pentru ca România să traverseze cu bine această perioadă grea. Pachetul de măsuri demonstrează că Guvernul se ține de cuvânt.
- Guvernul este într-o colaborare constantă cu preşedintele României. Se consultă, analizează pentru a lua cele mai bune decizii care se impun pentru fiecare situație.
- Premierul Orban a făcut apel la calm, responsabilitate și atitudine rațională. Să urmăm toate regulile şi recomandările autorităților. O facem pentru cei dragi, pentru noi, pentru binele social. O facem pentru viață. Cu eforturile tuturor, vom ieşi cu bine din această încercare iar România va câştiga bătălia cu coronavirusul. Să luăm în considerare doar informațiile oficiale.
Măsuri bugetar-fiscale adoptate de Guvernul Orban în combaterea pandemiei cu coronavirusul:
- Întregul pachet de măsuri de sprijin pentru angajații și companiile afectate de pandemia COVID-19 beneficiază de o alocare bugetară de 30 de miliarde de lei şi impactul economic este estimat la aproximativ 100 de miliarde de lei. Sursele de finanțare sunt bugetul național şi fondurile europene.
- Guvernul a majorat plafonul de garantare a creditelor pentru IMM prin intermediul Fondului de garantare cu 5 miliarde de lei, acesta poate fi suplimentat cu alte 5 miliarde și putem ajunge la 15 miliarde. Astfel, Guvernul garantează credite pentru investiții şi pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda pentru ambele produse este subvenționată integral, iar comisionul de administrare este zero. Garanția funcționează pentru 90% din credite în cazul creditelor până într-un milion de lei şi de 80% pentru creditele de peste un milion.
- Guvernul a decis ca durata finanțărilor să fie de 10 ani pentru investiții și de 6 ani pentru capitalul de lucru.
- Efectul de multiplicare în economie al acestor măsuri este estimat la aproximativ 70 de miliarde de lei.
Şomajul tehnic – achitat de stat
- Guvernul va plăti şomajul tehnic pentru angajații din companiile care au fost afectate de criza coronavirus. Acesta va fi plătit din bugetul Ministerului Muncii, prin intermediul ANOFM – prin bugetul de şomaj, pe toată durata stării de urgență. Pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, indemnizaţiile de şomaj tehnic sunt în valoare de minimum 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut.
- De această măsură vor beneficia salariații angajatorilor care îndeplinesc următoarele condiții:
- Şi-au întrerupt activitatea total sau parţial ca urmare a stării de urgență şi după ce au obţinut un certificat în acest sens de la Ministerul Economiei.
- Reducerea veniturilor cu cel puțin 25% – dar nu mai mult de 75% din totalul angajaților, în baza unei declarații pe propria răspundere. Guvernul a estimat că până la un milion de salariați pot beneficia de această schemă de ajutor.
Impactul bugetar pentru plata şomajului tehnic este estimat la 4 miliarde de lei.
În martie- aprilie, statul şi-a asumat următoarele angajamente de plată față de companii:
- Va rambursa TVA în valoare de 9 miliarde de lei, pentru ca acești bani să ajungă cât mai repede în economie.
- Va plăti concedii medicale scadente (prin CNAS) în valoare de 2, 7 miliarde de lei si va aloca 200 de milioane de lei pentru carantină și izolare.
- Vom deconta facturi pentru lucrări de construcții ale autorităților locale în valoare de 1,5 miliarde de lei.
- Alte măsuri: Guvernul a amânat și termenul de plată pentru impozitele pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport, de la 31 martie la 30 iunie 2020 .
- A suspendat popririle și executările silite pentru creanțele bugetare pe perioada stării de urgență cu excepția celor din cauze penale
- Amânarea termenului pentru depunerea declarațiilor de restructurare a creanțelor bugetare până la 30 octombrie 2020.
- Am suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu o sumă de 42 de milioane lei pentru susținerea centrelor de carantină prin intermediul direcțiilor de sănătate publică şi am reglementat normele metodologice privind funcționarea și decontarea cheltuielilor pentru aceste centre de carantină.
- Am suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne cu o sumă de 100 de milioane, pentru a putea asigura sumele pentru achizițiile necesare pentru protejarea diferitelor structuri precum Poliția, Poliția de Frontieră, Departamentul pentru Situații de Urgență sau Jandarmeria.
Zile libere pentru părinți
- Acestea sunt acordate unuia dintre părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care nu beneficiază de condițiile muncii la domiciliu sau telemuncii, și care au epuizat celelalte optiuni de lucru prevăzute în Codul Muncii, pe toată perioada suspendării cursurilor în școli și grădinițe.
- Acest lucru este valabil şi pentru cei care au în îngrijire copii cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani, și pentru părinții sau reprezentanții legali ai copiilor cu handicap grav, neșcolarizați, și părinții sau reprezentanții legali care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane adulte încadrate în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal.
- Se acordă o indemnizație în valoare de 75 % din salariul în plată și nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pentru o zi lucrătoare.
- Facilitatea nu se aplică dacă unul dintre părinți beneficiază de alte forme de sprijin din bugetul asigurărilor sociale (de ex. şomaj tehnic).
- Există şi categorii exceptate și cărora li se acordă această facilitate doar cu acordul angajatorului: angajații din sistemul național de apărare, din penitenciare, personal din unitățile sanitare publice, utilități, comerț alimentar şi alte categorii.
Modificarea Codului Penal
- În contextul epidemiei de coronavirus, este inacceptabil să nu respecți decizia de a sta în izolare la domiciliu sau în carantină, riscul fiind că îi poți îmbolnăvi pe cei din jurul tău. Principala datorie a guvernului este aceea de a apăra sănătatea cetățenilor.
- De aceea, am modificat Codul Penal în sensul majorării pedepselor pentru falsul în declarații.Dacă un cetățean revine dintr-o țară cu un număr mare de cazuri de coronavirus trebuie să completeze o declarație şi să intre în carantină sau izolare. În cazul în care comite un fals și nu spune adevărul, trebuie să sufere consecințele legii.
- Am majorat pedepsele pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii epidemiei. Cine nu respectă carantina, cine nu respectă măsurile care sunt dispuse de Direcția de Sănătate Publică sau alte măsurile dispuse de autorități va avea dosar penal.
- Este introdusă o nouă infracțiune: omisiunea de a da informații complete în cursul unei anchete epidemiologice, privitor la persoanele cu care a intrat în contact, încercând să protejeze pe altcineva.
Citește și ...
Ştefan Muşoiu: „Am cerut explicații în Parlamentul European privind drepturile călătorilor!”
Liderii liberali se mobilizează pentru Nicolae Ciucă: „Votul util pentru viitorul României”
Nicolae Ciucă își trasează propriul drum: „Iohannis nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev”
Nicolae Ciucă: liderul care aduce o Românie prosperă și sigură