De ce (să) așteptăm de la UE rezolvarea miraculoasă a problemelor noastre ?!

* Aşa (ră)sună întrebarea care ni se conturează în minte, pe timpul, dar şi mult după întoarcerea dintr-o vizită undeva prin Europa de Vest, respectiv în Belgia, tărâm despre care voi povesti astăzi, şi care este la doar două ore de zbor cu avionul de România.

O bună parte a presei ialomițene a fost invitată de către câțiva europarlamentari români, în perioada 7-9 aprilie 2014 în capitala europeană, Bruxelles, pentru a vedea îndeaproape cum se face politică, cum se pune la cale economia europeană, la cel mai înalt nivel, și mai ales cum trăiesc și gândesc europenii, și ce putem, cu toții, învăța de la ei. Încă din aeroportul din Bruxelles, capitala Belgiei, dar și a Uniunii Europene, realizezi că tocmai ai pășit într-o altă lume, nouă și de neînțeles pentru cei care nu au bani să călătorască des în afara României. Îți dai seama că lumea se împarte între „noi” și „ei”. Vezi diferențele încă de la primul pas. Toată lumea zâmbește. Și au și de ce să zâmbească, neavând grija zilei de mâine. Te privesc ca pe un extraterestru pentru că tu, românul, ești trist. Ai griji și nu ai timp să te bucuri de viață, așa cum o fac ei. Pășind pe bulevarde largi sau pe străduțe mici, prin parcuri îngrijite, printre clădiri uriașe, te simți mic, foarte mic, atât de mic încât îți este aproape rușine să spui că ești european, precum ei. Tu știi foarte bine că nu te poți simți la fel de liber, pentru că îți lipsește ceva. Îți lipsește spiritul civic și, uneori, chiar bunul simț. Pentru ei, noi toți suntem „gipsy”, adică romi. Nu le poți schimba mentalitatea pentru că ei asta văd zi de zi, romi la furat sau cerșit, nu putem să-i contrazicem, doar i-am văzut și noi. Te doare când ești catalogat așa pentru că noi, românii, suntem mândri. Atât ne-a mai rămas! Am vrea să schimbăm mentalitatea europenilor, dar nu putem. Nu avem exemple pozitive, iar ei nu vin în România să vadă că nu toți suntem romi. Nu vin nu pentru că nu și-ar permite, și nu pentru că nu ar avea ce să vadă, ci pentru simplul fapt că nu știm să ne promovăm. Nu avem nici autostrăzi, nici trenuri moderne. Vrem doar să primim, nu și să oferim. Așteptăm de la UE rezolvarea miraculoasă a problemelor noastre, fără să ne gândim că totul depinde, în primul rând de noi. Pe de altă parte, mulți dintre ei nu sunt atât de cinstiți pe cât ar vrea să pară. Din prima zi ne-au „furat” la nota de plată. Vreo 200 euro la o singură masă. Totuși, noi suntem, cum spuneam mai devreme, un popor prea mândru să spunem ceva, așa că am plătit și am plecat. A doua zi am vizitat Brugge, un orășel medieval aflat la doar 130 km de Bruxelles. Se ajunge cu trenul, destul de rapid și destul de ieftin. Ce te împinge înafară de preț să alegi trenul în țările est-europene? Ei bine, în primul rând curiozitatea, nevoia de a compara. Descoperi, încă din gară, că nimic nu e asemănător cu România, cele două companii de transport feroviar n-au absolut nimic în comun, poate doar faptul că ambele folosesc șine. Gările sunt imense, căile ferate și trenurile de mare viteză fac ca toate capitalele estice să fie atât de aproape una de cealaltă încât ai impresia că până și avionul „roșește”de invidie. Timidă, întreb ghidul grupului nostru cam cât durează o excursie cu trenul până în Amsterdam. Îmi spune senin că din Bruxelles până în Paris, Londra sau Amsterdam, nu poți pierde mai mult de 90 minute. Aș vrea să-i spun în cât timp ar realiza aceeași distanță un tren de la CFR, dar mă simt iar mică, și aleg să mă prefac că sunt fascinată de peisaj. Nu mi-am putut lua ochii de la fereastră tot drumul. O primăvară superbă, într-o țară superbă, și deși peisajul nu era unul spectaculos, ci unul de câmpie, te fascinează imediat curățenia din zonele rurale. Iarba tunsă, curțile cu livezi mari, animalele au grajduri curate, moderne. Nu seamănă deloc cu România pentru că, în primul rând, lipsesc gunoaiele, chiar cu desăvârșire. Reciclarea în Belgia este dusă aproape la rang de artă. Nu numai că toate resturile sunt adunate în containere separate – plastic, hârtie, metal etc – dar până și excrementele de animale sunt adunate în tomberoane speciale, gunoi care ulterior va fi folosit în agricultură. Cea de-a treia zi am dedicat-o unei vizite la Parlamentul European. Zece clădiri imense unite prin niște pasarele interioare și câteva lifturi care facilitau trecerea dintr-o clărire într-alta. Asistenții europarlamentarului Cătălin Ivan, cel care a făcut posibilă această vizită, ne-au facilitat intrarea la etajul treisprezece al uneia dintre aceste imense clădiri, acolo unde unii europarlamentari PSD își desfășoară activitatea atunci când sunt în Bruxelles. Birouri mici, bine utilate, dar lipsite de lux și comfort. Nu am putut să nu comparăm simplitatea cu care toți europarlamentarii, indiferent de naționalitate, își desfășoară activitatea în capitala UE, cu luxul debordant din Parlamentul României. Stăm și ne întrebăm de ce nu putem trăi precum vest-europenii? Răspunsul este, pe cât de simplu, pe atât de dureros… nu suntem suficient de civilizați și, din păcate, nici nu se întrezărește vreo schimbare, cel puțin nu în viitorul apropiat.

Cristina Ghinea