DADP şi ai ei meseriaşi, tot mai (ne)pricepuţi

Distribuie articolul:

trotuar 3* Continuăm seria articolelor prezentate în acest ziar, nu din cauză că n-am avea şi alte subiecte, ci pentru că prea sunt mulţi banii publici alocaţi acestei Direcţii de Administrare a Domeniului Public (DADP) şi prea nu dă nimeni socoteală pentru câte (nu) s-au făcut din banii publici!

Bani care, la o adică, nefiind aduşi de-acasă de la domn’ primar Alexandru Stoica şi de la domn’ director Ion Ştefan, ar trebui să nu fie cheltuiţi fără ca unul din ei să şi verifice dacă alocaţiile bugetare  se regăsesc în lucrările ce s-au realizat (ne)corespunzător, nu numai acolo, în documentele financiar-contabile, ci şi în lucrările efectiv executate pe domeniul public. Şi dacă în numărul trecut al ziarului v-am prezentat fotografii care dovedeau fără putinţă de tăgadă ce prost au asfaltat meseriaşii strada ce şerpuieşte pe lângă ştrandul municipal, pentru a nu rămâne nefolosite nişte fotografii din arhivă, imagini imortalizate odată cu cele ale asfaltării necorespunzătoare, iată, vă prezentăm cum arată un trotuar pe care nu s-a mai turnat asfalt, ci s-au pus pavele…E-adevărat că nu prea e circulată „perpedes” această stradă! Dar latrotuar 2 fel de adevărat este că, şi de-ar vrea cineva să calce pe acest trotuar, nu ar putea, deoarece, aşa după cum puteţi vedea, pe pavele întâlnim zgură, iarbă şi chiar şi o gură de canal(izare) acoperită cu o bucată de tablă – ruginită, desigur! – pe care nu riscă nimeni să calce neştiind dacă rezistă sub greutatea trecătorului. Şi de-ar fi numai acesta, n-ar fi bai! Dar, din păcate, pe oriunde au lucrat meseriaşii DADP, ce-au lăsat în urmă, nu poate purta ştampila – imaginar pusă de-un C.T.C (Control Tehnic de Calitate) – pe care să se poată citi: „corespunzător cu Normele…”
Sigur că sunt ferm convinsă că nici de-astă dată, atare atitudine nu-i va „mişca” – sentimental, căci doar nu de prin birouri! – pe cei doi, mai-sus amintiţi cu nume, prenume, dar şi funcţia politico-administrativă! Dar la fel trotuar 6de ferm convinsă sunt şi că mulţi dintre cetăţenii acestui oraş sunt de-a dreptul mulţumiţi că noi îi mai „răcorim” arătându-le şmecherilor din conducerea de partid şi de stat cum, iată, realitatea înconjurătoare contrazice toate acele caraghioase „raportări măreţe” (pentru care s-au plătit sume nejustificat de mari, bani „fituiţi” din bugetul Primăriei), care, cu tupeu, ne sunt prezentate atât în fiţuicile de partid, cât – mai ales! – pe ecranele televizoarelor tuturor trotuar 5celor care încă mai cască ochii la ce vorbeşte PSD, la postul local Antena 1 Slobozia. Şi-apoi, trebuie să recunoaşteţi că „luat la pas” acest oraş nu arată, nici pe departe, precum ar trebui, la câţi bani aveţi pe mână, domnule director al DADP Slobozia! Cine ar trebui să controleze cum şi pe ce anume cheltuiţi banii, sper să o şi facă, mai curând decât vă aşteptaţi, domnule primar!
(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *