Copiii din Slobozia – şi nu numai! – sunt aşteptaţi la Bazinul de înot

Distribuie articolul:

Bazinul continuă să fie una dintre cele mai bune alternative de petrecere a timpului liber.

Fie că sunt la şcoală, ori în vacanţă, copiilor le place să se bălăcească în apă. Mai este mult timp până la vară, atunci când vor putea merge la Mare, aşa că, acum, pe timp de iarnă, a merge la Bazinul de înot din localitatea de domiciliu, este cât se poate de distractiv, dar mai ale benefic pentru sănătatea prichindeilor.

Sigur că Bazinul de înot îi aşteaptă şi pe copiii din localităţile limitrofe municipiului-reşedinţă de judeţ, ca de altfel pe toţi copiii din judeţul nostru.  Ședințele se programează la recepția Bazinului de Înot, sau la telefon: 0752172343 .

Încă mai E NEVOIE DE INVESTIŢII !

Încăpător şi destul de bine mobilat, Bazinul se bucură de atenţia Primăriei, pe segmentul investiţiilor care, în opinia celor ce diriguiesc domeniul sportului, trebuie continuate.

Şi primarul Alexandru Potor, dar şi directorul Lemnaru (CLubul Sportiv Slobozia) ştiu că modernizarea, conform ambițiilor strategice ale orașului, trebuie să rămână un proces în desfășurare, cu potențial de transformare pe termen lung. Conform Strategiei de dezvoltare, întocmită pentru Primăria Slobozia, există o viziune de modernizare a infrastructurii sportive, incluzând clădiri performante, dar implementarea concretă pentru bazin necesită timp.

Şi, mai trebuie să conştientizeze acest deziderat, şi cei care trebuie să facă rost de bani, pe de-o parte, dar şi cetăţenii , pe de cealaltă parte. Când spunem asta, avem, desigur, în vedere nu

 numai plata impozitelor, ci şi plata serviciilor prestate la acest Bazin de înot, prin cumpărarea de Bilete. Căci, dacă dotările sunt, ori urmează să fie făcute cu bani de la buget, funcţionarea optimă a Bazinului mai trebuie susţinută şi cu bani de la cetăţenii casre vor să meargă cu copiii la Bazinul de înot. Ca şi anul trecut, când bazinul a funcționat, dar pe bază de programare, oferind servicii de instruire și relaxare, şi-n acest an, instructorii îi aşteaptă pe toţi cei ce vor să practice înotul. 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *