Conducerea CJI: Victor Moraru & Co.

Distribuie articolul:

În data de 24 iunie 2016, în miezul zilei, în mult vestita sală spectacole, cea care a costat foarte multe miliarde din banii contribuabililor şi la care se lucrează de o eternitate, Moraru Victor a preluat frâiele judeţului Ialomiţa pentru următorii 4 ani. Această tranziţie a venit ca urmare a problemelor cu justiţia pe care încă le are fostul preşedinte al CJI, Silvian Ciupercă, după ce acesta a fost acuzat de DNA de o grămadă de chestiuni penale, despre care ziarul Ştirea a scris la acea vreme. CJI Nou4Doar nu credeţi că, dacă putea, Silviar Ciupercă nu se împotrivea…candidând. Înăuntru, lume multă şi bună, în mare parte. Sigur, în sală au fost şi unii aflaţi pe „ştatul de plată” al PSD, care mănâncă rahat, direct de pe banda rulantă din fabrica partidului, dar ne vom ocupa cu altă ocazie de ei, atunci când vor conta. Să revenim la treburi importante, zic! Pe şcenă, aşezate milimetric şi în ordinea importanţei rezultate din alegerile la nivel de judeţ, partidele politice se prezentau astfel: PSD în mijloc, fiind compus din 18 consilieri, secondat de PNL cu 10 consilieri în partea dreaptă, şi ALDE cu 3 consilieri judeţeni, în partea stângă, dar meticulos aşezaţi, în dreapta domnului Moraru Victor. De ce spun asta? Poate pentru că ALDE, a votat “PENTRU” în ceea ce-l priveşte de domnul preşedinte al CJI, atunci când a fost timpul să decidă viitorul judeţului Ialomiţa.CJI Nou1 Aşadar fostul primar al localităţii Amara, domnul Moraru Victor, a fost numit preşedinte cu 21 de voturi “pentru” din partea PSD+ALDE, chiar dacă a avut şi 10 voturi  “împotrivă”, date cu cel mai al dracului respect, de către PNL. Cum este o vorbă în politică: PSD are majoritate simplă. În câteva din viitoarele hotărâri, fiind la mâna consilierilor judeţeni ai PNL. Desigur, PSD nu a rămas dator şi când a venit vorba de fair-play, domnul Gae Ionel, candidatul ALDE pentru primăria Slobozia la alegerile locale care tocmai au trecut, a fost “uns” vicepreşedinte la CJI cu ajutorul voturilor date de consilierii PSD. Încurcate sunt căile domnului…preşedinte !

Victor GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *