După ce şi anul trecut Fănel Năstase „a spart” vreo 300 de milioane de lei vechi plătind presa să-l filmeze, să-l fotografieze şi să scrie numai articole „eminamente” pozitive, anul acesta musiul a pus din nou pe tapet necesitatea de a fi filmată şi localitatea. Şi nu din când în când, cu.aceleaşi mass-media de parid, ci printr-un SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO.
Până ce vom scrie despre achiziţiile săvârşite de „băieţii deştepţi” din Primărie şi din Consiliul Local, achiziţii ce-au atentat, prin inoportunitate şi chiar prin mărimea financiar-contabilă, la Bugetul local, până ce vom discuta – iarăşi, dar mai pe îndelete! – despre purcoiul de bani primiţi de la Uniunea Europeană cea darnică mai ales pe segmentul aşa-numiţilor „etnici/marginalizaţi/” (romii/ţiganii), cu toţii „persoane vulnerabile” care trebuie să fie incluse în scumpe programe de aşa-zisă Incluziune socială. Fiindcă de undeva trebuie să începem a „ţine socoteala”, azi titrăm despre
Bani aruncaţi pe filmări…
Românii au aflat despre creşterea alarmantă a nivelului de infracţionalitate. Deşi plătim hoarde de poliţişti şi de jandarmi, din cauză că pedepsele sunt ca apa de ploaie sau ca frecţia la un picior de lemn, cetăţenii şi, mai nou, primarii simt nevoia să se asigure că infractorii vor fi prinşi, măcar în poză, în imagini. Aşa că dau bani grei pe aşa-numite „sisteme de supraveghere video”. Din motive pe care noi nu putem decât să le bănuim, primarul comunei Traian s-a apucat şi el să „spargă o căruţă de bani” pentru vreo 20 de camere de luat vederi, cel mai probabil de prin anumite unghiuri ale străzii principale, căci de s-ar vedea ce se întâmplă prin cele „unghere”, mi-e c-ar fi razant cu Codul penal. În luna octombrie a anului de graţie 2016, atunci când s-a înfiripat acest gând, cel puţin discutabil dacă nu reprobabil (fie şi numai din cauză că localitatea are multe alte nevoi!), gândirea edilitar-gospodărească a primarului a vizualizat – cu ochii minţii, desigur! – şi SF-ul ce trebuia să însoţească un atare obiectiv de investiţie. Aşa a apărut anunţul cu nr. 59644 din ziua de 3 noiembrie 2016. Şi-aşa cum se obişnuieşte, un an mai târziu, printr-o procedură de tip „la mişto” lucrarea de realizare a Studiului de Fezabilitate (proiect) a fost direct încredinţată având nr. de înregistrare 4777 din data de 11.09.2017. Dacă vă gândiţi că imediat după această discutabilă „procedură prin încredinţare directă” acel Sistem de supraveghere video a căpătat măcar contur, dacă nu forma lui finală, atunci înseamnă că nu ştiţi cum se întâmplă cu mai toate lucră(tu)rile efectuate cu bani publici.
Aşadar, din motive cel puţin discutabile, timp de mai bine de 2 ani, Primăria Traian n-a fost în stare să realizeze ceea ce şi-a propus în domeniul supravegherii unei anumite porţiuni de spaţiu public. Dar cum speranţa moare ultima, primarul Fănel Năstase nu se lasă şi, pe la începutul lunii martie a anului în curs, într-o şedinţă convocată „de îndată” (ca şi când era nu ştiu ce urgenţă), pune în faţa consilierilor locali un proiect de Hotărâre care ce credeţi că vizează? Taman actualizarea SF-ului şi, implicit, schimbarea sumelor cuprinse în Devizul general al lucrării de montare a unor camere de luat vederi…Cât a costat SF-ul anterior? Dintr-un anunţ noi am înţeles că numai SF-ul ar costa vreo 200 de milioane lei vechi. Dar, nu suntem siguri că la doar atât s-a rezumat cheltuiala! Cât costă SF-ul ce stă să fie refăcut, cât vor costa „drăcoveniile alea de-o să le pună el pe stâlpi” (tot dintr-un anunţ, am aflat că respectivul Sistem ar costa cel puţin alte 700 de milioane de lei) sigur că se întreabă mulţi dintre locuitorii comunei! Că doar nu sunt toţi simpatizanţi ai primarului, ai PSD-ului, şi nu toţi au motive să fie de acord cu cheltuielile alea, multe necunoscute lor, reprezentând fel de fel de achiziţii care mai de care mai inoportun cumpărate pe sume care ridică oarece semne de întrebare…!
IONICA GHINEA