CJI a cerut, Primăria a dat ditamai terenul de lângă pădurea Peri

Distribuie articolul:

Despre CSM Unirea Slobozia, despre golania alocării, în fiecare an, a unor sume de-a dreptul exorbitante pentru ca echipa de fotbal şi cea de handbal să facă fiţe (asigurarea, zi de zi, a prânzului, la restaurant, e o fiţă, să fie clar!), am tot scris! ZECI DE MILIARDE de lei vechi intră, în fiecare an, în conturile Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia. De ce autorităţile locale şi judeţene nu au catadicsit să analizeze – cu onestitate şi fără patimă! – dacă nu cumva e cazul să se cheltuiască purcoiul de bani pentru aşa-numitul „SPORT DE MASĂ”, nu pentru doar cele două echipe?

Răspunsuri la astfel de întrebări, aflăm din părerile cetăţenilor care află ce de bani cheltuie autorităţile pe echipe de fotbal (că nu e comună care să nu aibă echipă de fotbal!), în timp ce NU SUNT BANI pentru creşterea pensiilor, a alocaţiilor şcolare, pentru asfalt, apă, canalizare, Dispensar, şi-alte „utilităţi”.

Afacere imobiliară…

A fost odată, imediat după Revoluţie, un primar. Şi-acest primar, venetic fiind, a vrut să-şi facă neamuri şi pe-aici…Aşa că a cununat şi botezat! Apoi, fiindcă Legile gândite în „laboratoarele” politico-administrative au permis, primarul i-a restituit finului un teren amplasat chiar în „buza” pădurii „Peri”.

Istoricii vremurilor nu consemnează dacă şi terenul de pe lângă renumitul „Hermes” a fost tot restituit sau cumpărat. Oamenii, însă, vorbesc despre ferma (aia care se vede din drumul naţional Bucureşti – Constanţa) care s-ar fi dezvoltat precum Făt-frumos, ca despre una al cărei teren „bate la ochi” cu privire la trecerea din extravilan în intravilan. Din păcate, subiectul de presă a fost „fierbinte” doar cât vâlvătaia unui foc de paie!

După ce s-a văzut cu terenul „pleaşcă” în Cartea Funciară, băiat deştept, finul a lotizat ditamai terenul, iar loturile le-a vândut extrem de profitabil. Fiindcă finul era (şi este!) văr – prin alianţă – cu prefectul judeţului, Hotărârile Consiliului Local, cele  cu privire la „permutările şi aranjamentele” săvârşite acolo, au mers „ca unse”!

Anii au trecut, vilele au apărut în peisajul „umbros”. Şi când, din urne, a venit Soare peste Slobozia, alte lucră(tu)ri se-anunţă în zonă.  Mai apoi, pe motiv că Poliţia Locală nu are unde să se antreneze (ştiu, e o glumă antrenamentul, dar aşa e „prins” în documentele oficiale), zona „Poligon” a suferit fel de fel de „permutări şi aranjamente” financiar-cadastral-urbanistice.

După ce echipa de fotbal a fost transferată de la Primărie la Consiliul Judeţean Ialomiţa, preşedintele Marian Pavel a gândit strategic şi i-a cerut primarului Dragoş Soare să fie de acord cu suplimentarea suprafeţei de teren care, deja era prea mare pentru antrenamentul fotbaliştilor. Mai cu seamă că, echipa de fotbal deţine ditamai stadionul, în care se tot bagă bani. Şi, de unde, iniţial, suprafaţa transferată, anul acesta, de la Primărie către CJI era de vreo 15.300 mp, prin Hotărârea consilierilor judeţeni, s-a înaintat o solicitare pentru încă 6.449 mp.

Sigur că se subînţelege că în „ecuaţia cu trei necunoscute” stă să intre o strategie a accesării fondurilor europene! Şi, sigur că, pe acest subiect „fierbinte” va trebui să revenim! Nu de alta, dar iarăşi miroase de la o poştă a „cumetrie”. Şi nu ne referim numai la cumetria dintre PNL şi PSD, în varianta USL 2.0. Ne  referim la cumetria imobiliară „pă persoană fizică”….


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *