CJ Ialomiţa se implică în programul european „MEREu vesel și sănătos!”

Distribuie articolul:

Programul Uniunii Europene „MEREu vesel și sănătos!”, care are scopul de a încuraja consumului de fructe şi legume în şcoli şi grădiniţe continuă parteneriatul împreună cu Consiliul Judeţean Ialomiţa cu scopul de a promova o alimentaţie sănătoasă în rândul elevilor. Prin acest program, copiii din judeţul Ialomiţa primesc periodic fructe şi legume proaspete în şcoli şi grădiniţe, fiind încurajaţi să aleagă gustări naturale şi bogate în vitamine. Totodată programul este însoţit de activităţi educative, prin care elevii află mai multe despre importanţa unei alimentaţii echilibrate şi despre beneficiile consumului de fructe. Sloganul programului: „Cel puţin un fruct pe zi, de răceli te va feri!” este deja dovedit la nivel ştiinţific, astfel acesta are scopul de a îndruma copiii spre prevenţia involuntară prin consumul de vitamine în starea lor naturală pentru un stil de viaţă sănătos.
Consiliul Județean Ialomița susține implementarea programului „MEREu vesel și sănătos!” pentru școli și grădinițe al României, în anul școlar 2025–2026, contribuind la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor.
„Prin distribuția de fructe, legume proaspete și lapte, alături de măsuri educative dedicate, precum concursuri tematice, activități practice și zile dedicate alimentației sănătoase, elevii sunt încurajați să adopte un stil de viață echilibrat. Aceste demersuri contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind alimentația sănătoasă, la prevenirea problemelor de sănătate și la dezvoltarea unor alegeri corecte încă din copilărie. Investim în educație și sănătate pentru a construi un viitor mai bun pentru copiii noștri.” declară preşedintele CJ Ialomiţa, Marian Pavel.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *