Câteva mii de ciobani s-au adunat la Palatul Parlamentului pentru a protesta împotriva legii care reduce numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânei şi interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic. Intrarea în vigoare a Legii prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România, dreptul la asociere al vânătorilor şi îngrădeşte dreptul la proprietate, potrivit comunicatului asociaţiei transmis AGERPRES, ACEBOP solicitând abrogarea Legii 149/2015
Oierii au încheiat marţi seara protestul din faţa Palatului Parlamentului, după semnarea unui protocol între Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor, Ministerele Agriculturii şi Mediului şi Federaţia Agrostar, protocol care parafează modificarea unor articole din Legea Vânătorii.
Protocolul are două puncte, primul face referire la modificarea prin Ordonanţă de Urgenţă a celor două articole controversate din Legea Vânătorii, respectiv cele referitoare la păşunat şi la numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii, iar punctul doi prevede constituirea unui grup de lucru, în perioada următoare, format din cele patru părţi semnatare, care va modifica toate prevederile legale în vigoare cu incidenţă asupra bunei desfăşurări în sectorul agricol.
Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, a declarat marţi că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea articolelor controversate din Legea vânătorii ar putea fi emisă până vineri şi luni. „Se vor modifica prin ordonanţă de urgenţă articolul cu interzicerea păşunatului şi cel cu numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii. Celelalte puncte care sunt în revendicări şi care nu cuprind numai legea vânătorii se vor discuta în următoarea perioadă. Vom face un grup de lucru tot cu aceeaşi semnatari: reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Ministerului Agriculturii, plus membrii din Parlament şi vom modifica legea. Eu nu cred că rămâne nemodificată legea vânătorii şi celelalte legi conexe”, a spus Nini Săpunaru.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, Marcel Andrei, a subliniat că oierii nu pot fi de acord cu această lege deoarece încalcă flagrant dreptul de proprietate, iar animalele au nevoie de mişcare.
„Nu putem fi de acord cu această lege pentru că ne încalcă flagrant dreptul de proprietate. Se ştie că animalele au nevoie de mişcare. La ora actuală venim după un an de secetă, cu o bază furajeră precară, pentru că nu am reuşit să asigurăm necesarul de furaje pentru a scoate animalele din iarnă, trebuie să le şi plimbăm. Mulţi crescători sunt şi producători agricoli. Dacă are înfiinţată o cultură de porumb nu mai investeşte să o recolteze, preferă să o consume direct animalele. Să nu fie lăsaţi să dispună, atâta timp cât plătesc taxe şi impozite pe acel teren, să dispună după cum cred ce cuviinţă de terenul lor este ceva anormal. Referitor la câini, să ştiţi că fiecare crescător de animale ţine câini în funcţie de necesităţi. La un atac de haită de 4-5 lupi nu ştiu ce poţi să faci la zona de deal cu doi câini, sau la un atac al ursului. Noi vrem ca această lege să fie suspendată!…”