Campionatele Naționale Individuale de Seniori – final şi concluzii – 2023

Distribuie articolul:

Este lucru cunoscut şi recunoscut, că acest eveniment sportiv remarcabil a fost posibil de către datorită, în primul rând, lui Cristian Ursu – reprezentantul Clubului Sportiv Satori Art, proiect susținut de către Consiliului Județean Ialomița.

Iată de ce, astăzi, după încheierea evenimentului, gândurile organizatorului se remarcă şi trebuie titrate ca să fie auzite.  

 “Nu putem uita nici de ceilalți sponsori generoși, care au contribuit la succesul acestui eveniment: DIAMI , AZUGA, AMPA Agri, COMOClinic, Fundația Malama Cristiana-Cosmina, Expomob, Tenisshop, Best Kinetotherapy, USANA, INTERNAȚIONAL Service și Nativo.

A fost o competiție extraordinară, cu lupte frumoase desfășurate pe terenurile de la Tenis Con și CSM Unirea Slobozia. Atmosfera a fost una remarcabilă, iar sportivii s-au simțit în elementul lor. Spectatorii au umplut tribunele, demonstrând sprijinul lor pentru acești sportivi dedicați.

Un moment special din aceste Campionate Naționale a fost invitatul de onoare, dl. Ilie Năstase, care a oferit trofeul de campion național la simplu masculin. Nu numai că a încântat publicul prin prezența sa, dar a oferit și o surpriză inestimabilă: cartea autobiografică „Mr. Nastase” cu autograf, încântând pe toți cei prezenți la cele două finale de simplu feminin și masculin.

De asemenea, am avut privilegiul de a avea alături de noi dl. Președinte al Federației Române de Tenis și dl. Cosmin Hodor, Directorul Sportiv al Fundației Ion Țiriac. Prezența lor ne-a onorat și ne-a adus bucurie, și le mulțumim pentru sprijinul lor continuu.

Un nume care trebuie să fie menționat cu mândrie este Chiriță Ioan Alexandru, care a devenit triplu Campion Național la probele de simplu, dublu și dublu mixt. Evoluția sa extraordinară și capacitatea sa de efort incredibilă sunt cu adevărat demne de admirat.

Iată rezultatele finalelor:

Simplu Masculin – Chiriță Ioan Alexandru a învins pe Andreescu Ștefan cu scorul de 6-2; 6-3.

Simplu Feminin – Ghioroaie Ilona a învins pe Tanasie Lavinia cu scorul de 6-2; 6-4.

Dublu masculin – Echipa Cazacu Dragoș / Chiriță Alexandru a învins echipa Manda Călin / Marinescu Alexandru cu scorul de 1-6; 6-1; 10-7.

Dublu feminin – Echipa Ghioroaie Ilona / Lazăr Ștefana a învins echipa Ogescu Claudia / Ogescu Simona cu scorul de 6-3; 6-3.

Dublu mixt – Echipa Chiriță Ioan Alexandru / Tanasie Lavinia a învins echipa Cazacu Dragoș / Ghioroaie Ilona cu scorul de 5-7; 6-4; 10-8.

„Triplul Campion Național: Chiriță Ioan Alexandru strălucește în lumea tenisului”

Chiriță Ioan Alexandru, în calitate de triplu campion național, a fost recompensat cu un CEC în valoare de 9.000 de lei. Aceasta a fost o modalitate de a recunoaște eforturile sale remarcabile, iar momentul în care s-a cântat imnul de stat al României a fost unul plin de emoție și mândrie națională.

Clubul Sportiv Satori Art dorește să mulțumească tuturor oficialităților prezente la festivitatea de premiere, celor care au contribuit la realizarea acestui Campionat Național, de la sponsori la publicul entuziast din Slobozia, Directorului de turneu, Doamna Cătălina Cristea, de la echipa de organizare( Chițu Adrian, Manta Paul, Chițu Andreea, Celina Răceanu, Sandu Liviu), la arbitri( Horațiu Ursu, Adi Culea, Cristinel Dusa, Oana Irimescu, Adel Suliman) și copiii de mingii, și tuturor celor care au asigurat serviciile externe.

Cu recunoștință și bucurie, ne desprindem de acest eveniment, cu speranța că vom continua să susținem și să promovăm tenisul și sportul în continuare.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *