Campioanele. 10 fete de nota 10

Distribuie articolul:

elevi campioni 1La început erau nesigure , emotive şi nu îşi sincronizau foarte bine mişcările. Apoi au mai crescut şi au înţeles că dacă vor munci şi vor fi ambiţioase, vor cuceri inimile tuturor. Orele lungi de antrenament şi sudoarea care le curgea pe frunte, au devenit acum doar amintire. Campioanele de la Liceul de Arte “ Ionel Perlea” au demonstrat că valoarea şi talentul nu aşteaptă trecerea anilor . Sunt doar în clasele I- IV dar pot fi considerate profesioniste ale dansului modern. E de-a dreptul spectaculos să vezi cum nişte fetiţe de doar 8, 9 sau 10 ani, pot învârti minute în şir un cerc, asemeni unui artist de circ, cum graţia şi acrobaţia se împletesc armonios şi cum toate emoţiile sunt lăsate la intrarea pe scena şi regăsite apoi, când se anunţă câştigătorii . Anul acesta, “Veveriţele”, adică ansamblul de dans modern de la Liceul de Arte” Ionel Perlea”, au cucerit premiile şi medaliile tuturor concursurilor la care au participat. Sunt 10 fete de nota 10 şi o antrenoare care a reuşit să le facă să-şi dorească din ce în ce mai mult , care le-a dat aripi şi le-a învăţat să zboare în paşi de dans, dna. Boboc Ilaria Cristina. După ce şi-au primit coroniţele de premiante de la şcoală ,sâmbătă în zori, au pornit să cucerească laurii ultimului concurs din acest an, la Bârlad. Chiar dacă vremea nu a fost deloc prietenoasă , după un drum de aproape 5 ore, fetele s-au urcat pe scenă şi fără nicio urmă de oboseală au făcut două dansuri fără greşeală. Ţinută, graţie şi atitudine la superlativ din partea lor, admiraţie şi respect din partea noastră . Felicitări elevi campioni 2fetelor, felicitări d-nei profesoare ! Anul acesta, Veveriţele campioane au fost : Incă Bianca – clasa I , Grecu Anastasia – clasa a II-a, Cernica Ştefania – clasa a II-a , Turcoiu Mariana- clasa a II-a, Horia Cătălina – clasa a II-a , Bănică Maria – clasa a III-a , Dinu Daniela – clasa a IV-a, Manea Alina – clasa a IV-a , Stroe Delia – clasa a IV-a, Dinu Rebeca- clasa a IV-a.
Rezultatele din anul şcolar 2013-2014;
Premiul I – Concursul Naţional “ Flori pentru mama”- Focşani
Premiul II – Concursul Naţional “ Flori pentru mama”- Focşani
Premiul I – Concursul Judeţean “ Magia Dansului” – Slobozia
Premiul I – Concursul Judeţean “ Magia Dansului” – Slobozia
Premiul I – Concursul Internaţional “Prietenia” – Vaslui
Premiul II – Concursul Internaţional “Prietenia” – Vaslui
Premiul I – Concursul Naţional “Fantezii de vară ” – Bârlad
Premiul II – Concursul Naţional “Fantezii de vară ” – Bârlad

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *