Camera Agricolă Ialomiţa – o prezenţă cam …nesatisfăcătoare!

Distribuie articolul:

Consiliul Judeţean Ialomiţa patronează şi această „făcătură” care, chipurile, ar avea rol de instituţie care asigură consultanţă tuturor fermierilor ialomiţeni. Din cei 115 angajaţi ai CJI, vreo 17 sunt în cadrul acestei unităţi bugetare. Director peste cei 17 specialişti care sunt plătiţi de la buget, este domnul Florin BĂILĂ, cel care, atunci când consilierul judeţean Sitaru i-a cerut să spună de ce nu-şi prea face simţită prezenţa în rândul fermierilor, acesta a răspuns: „ La nivelul Camerei Agricole Ialomiţa sunt două posturi de conducere şi 15 de execuţie. Din cele de execuţie, 5 posturi sunt în teritoriu, la centralele din Ţăndărei, Miloşeşti, Fierbinţi, Urziceni şi Moviliţa. Iar la nivel central (n.r. adică în Slobozia) sunt 5 posturi. Cu cei 10 oameni încercăm să mulţumim şi să venim în sprijinul fermierilor mici, pentru că acesta este rolul consultanţei, se adresează fermierilor care încearcă să dobândească, să înceapă o afacere în domeniul agricol, nu se referă la persoanele care au societăţi mari, pentru că acolo există deja un specialist…”.
nica viorelCum discuţia s-a purtat în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Ialomiţa, iar din această structură politico-administrativă fac parte şi câţiva dintre cei mai mari fermieri ai judeţului, sigur că în discuţie s-a băgat şi domnul Viorel Nica – latifundiarul care, cu ajutorul PSD, taman când se împărţeau pământurile, a condus Direcţia Agricolă Ialomiţa. Acum, după ani în care s-a îmbuibat din subvenţiile acordate de către APIA Ialomiţa, din postura de veşnic consilier judeţean, stimabilul s-a trezit că poartă grija Camerei Agricole, pe al cărei director l-a întrebat, candid, dacă nu cumva instituţia nici nu face faţă cu cei doar 15 angajaţi, atâtor solicitări venite din partea fermierilor? Şi sigur că directorul Băilă a marşat spunând că „ (…) La nivelul judeţului Ialomiţa, în listele Agenţiei de Plăţi sunt 11.000 de fermieri. Dacă dumneavoastră consideraţi că cei 10 specialişti de la Camera Agricolă pot să-i mulţumească pe toţi…”
Şi când te gândeşti că fermierul Nicolae Sitaru făcuse doar o remarcă sitarumm,din care directorul ar fi fost bine dacă ar fi priceput că, în rândul fermierilor, se vehiculează părerea că Direcţia Agricolă nu-şi face simţită prezenţa. Şi când, ca jurnalist, constat că nici măcar pe site-ul instituţiei nu sunt postate oarece informaţii, ce altceva am putea să credem, astfel încât să nu titrăm chiar şi că nu puţini sunt fermierii care sunt de părere că este prea mare numărul instituţiilor care, chipurile, se pre(a)ocupă de cei care, la rândul lor, se ocupă cu lucră(tu)rile din agricultură.


Distribuie articolul:

One thought on “Camera Agricolă Ialomiţa – o prezenţă cam …nesatisfăcătoare!

  1. Frectie la piciorul de lemn.Daca le ceri sprijinul nu te ajuta cu nimic,ba din contra iti vorbesc si iti arunca niste chestii poate,poate nu mai vi la ei si poate asa te lasi si de mica afacere pe care vrei sa o duci la bun sfarsit.Apropo…daca doriti sa incepeti o afacere in domeniul agricol nu mergeti la aceasta institutie platita din banii nostril, deoarece riscati sa va pierdeti increderea si micul avant.Sa spuna si directorul concret cu ce ajuta pe cineva care infiinteaza ceva si are nevoie de sprijin.Astept raspuns de la grasunel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *