Luni, 15 aprilie, în spatele uşilor închise, Primăria Slobozia a semnat contractul de lucrări pentru proiectul finanţat din bugetul local şi din bani europeni „Utilităţi platforma industrială IMM“ din reşedinţa de judeţ. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini (PC), dar şi de oficialităţi locale şi judeţene. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi antreprenoriatului în judeţul Ialomiţa şi în Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia prin amenajarea unei platforme industriale în municipiul Slobozia avînd ca scop sprijinirea dezvoltării sectorului IMM local, generarea de noi locuri de muncă şi reducerea disparităţilor sociale şi economice din regiune prin asigurarea de condiţii favorabile unei dezvoltări regionale policentrice. Concret, proiectul presupune lucrări de amenajare a terenului, o suprafaţă de 15 hectare, lucrări de alimentare cu apă a zonei, canalizare menajeră şi pluvială, alimentare cu energie electrică, cu gaze naturale, drumuri, parcări şi căi de acces, dar şi lucrări de împrejmuire, porţi de acces şi cabine poartă. Obiectivele specifice sînt asigurarea unei locaţii optime, din punct de vedere al amplasării şi al dotării cu servicii de bază, unde întreprinzătorii mici şi mijlocii din municipiul Slobozia să poată desfăşura activităţi productive. În plus, se are în vedere atragerea de investiţii noi în capitala de judeţ, crearea de noi locuri de muncă, diminuarea disparităţilor existente în cadrul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia, dar şi stimularea dezvoltării de concentrări de firme, aşa numitele „clustere“ cu rol important pentru creşterea competitivităţii economiei locale. Beneficiarii direcţi ai proiectului vor fi întreprinderile mici şi mijlocii care vor fi găzduite în cadrul platformei industriale după ce aceasta va deveni funcţională în termen de 14 luni, iar printre potenţialii beneficiari ai proiectului s-au anunţat deja firmele Premier Com, Gamatel, Patronatul IMM-urilor, Gamatech, Mobila, Admet, Cargo, Comfrig, Maxx Invest, Volos, Asset, LT Logistic, Teletext, Pet Star Grup, Philos Impex, Intermetal Works, Consfer, Drupo, Indra Com, Transeuro, Imobforex, Racoti, Sim Invest sau N&D Trans. Valoarea totală a proiectului este de peste 175 miliarde lei vechi, din care contribuţia din banii Primăriei înseamnă peste 100 miliarde lei vechi, aproape 67 miliarde lei vechi fiind asistenţă financiară nerambursabilă din bani europeni.
George ŞEITAN