Ani de zile, dacă, de exemplu, reprezentantul unei firme vroia să cumpere ceva dintr-o Librărie şi, din cauza cozilor mari la rechizite şcolare, n-avea cum să ţină pe loc alţi cumpărători până ce vânzătoarea scria toate datele de pe o Factură, acesta „se lipsea” şi suporta din buzunar contravaloarea produsului, bonul fiscal NEÎNSOŢIT de Factura fiscală nefiind acceptat în contabilitate. Sigur că, în toţi anii scurţi de la obligativitatea de-a avea Case de marcat, nimeni n-a înţeles de ce bonul fiscal nu era de-ajuns, mai ales că avea înscris pe el toate datele de identificare pe care le găseai şi-n Factură. Sigur că răspunsurile mai-marilor peste Direcţiile de Finanţe Publice păreau idioate în ochii celor care îşi argumentau nemulţumirea expunând Bonurile fiscale de benzină, de exemplu, bonuri care au fost mereu acceptate în contabilitate, deşi, de multe ori, valoarea acestora nu era mai mare decât valoarea unui Bon fiscal pentru achiziţionarea unor baterii pentru reportofoanele şi aparatele foto ale jurnaliştilor, de exemplu. În sfârşit, dându-şi seama de cât de frustrantă devenise practica Fiscului din România, de a nu lăsa firmele să contabilizeze Bonurile fiscale, mai ales pentru a deduce TVA, mai-marii din Ministerul Finanţelor au hotărât ca pentru orice achiziţii de bunuri şi servicii, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) poate fi dedusă de beneficiar, în condiţiile legii, pe baza bonurilor fiscale emise, a căror valoare individuală, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Condiţia este ca furnizorul sau prestatorul să menţioneze pe bonul fiscal codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, cu ajutorul Casei de marcat fiscalizate. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii bonului fiscal este cursul din data emiterii bonului fiscal. Conform prevederilor în vigoare, orice comerciant care doreşte ca bonurile fiscale să poată constitui documente pentru deducerea TVA la beneficiari şi care-s plătitori de TVA pot să-şi adapteze soft-urile aparatelor de marcat.
(I.G.)