* A fost aprobată procedura de anulare a impozitului pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate
Procedura de anulare a impozit pe venit se aplică persoanelor fizice, în special celor ce desfăşoară activităţi independente şi celor ce înregistrează contracte de închiriere, în lei, pe termen lung, unde legislaţia anterioară a prevăzut procedura de impozitare prin plăţi trimestriale anticipate şi care, până la data intrării în vigoare a OUG nr. 25/30 martie 2018, datorau impozit pe venit stabilit pentru anul 2018 în temeiul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Prin OUG nr. 25/2018 s-a reglementat procedura depunerii declaraţiei unice cu o singură plată de impozit pe venit până la data de 15 martie 2019 şi cu două facilităţi fiscale:
- a) reducerea impozitului cu 5% pentru depunerea electronică a declaraţiei;
- b) reducerea impozitului cu 5% pentru plata acestuia până pe data de 15 decembrie 2018. Menţionăm că, în cazul în care contribuabilul a efectuat deja plăţi anticipate, autoritatea fiscală va proceda la anularea obligaţiei plăţilor de impozit anticipate, iar sumele achitate în avans pot fi solicitate la restituire de către contribuabil. Informaţii suplimentare sunt disponibile pe site-ul ANAF, la adresa: https://www.anaf.ro/arondare, completând FORMULARUL PENTRU ASISTENŢĂ, sau vă puteţi adresa Biroului asistenţă contribuabili la tel. 0243 234 239.