ANAF – atâta le suceşte şi le-nvârteşte, până le-ameţeşte !

Distribuie articolul:

Mediul de afaceri este bulversat, din cauză că ANAF, după ce a pus pe „căprării”, firmele MICI, MIJLOCII şi MARI, pe cele mici şi mijlocii le tot plimbă de la Administraţiile Judeţene, la cele Regionale, cele mari rămânând, constant, (prietenii, ştiu de ce!) să fie supraveheate la nivel Naţional.

Dintr-un foarte succint Comunicat de presă remis redacţiei Ştirea, am dedus că Mediul de afaceri din judeţul Ialomiţa este deja „în cădere liberă”, din moment ce un număr însemnat de Societăţi Comerciale au coborât de la statutul de firme „mijlocii”, la cel de firme „mici”.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022 a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor fi gestionați de administrațiile județene ale finanțelor publice și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București începând cu 01 ianuarie 2023.

Lista este publicată pe portalul ANAF, la secțiunea INFO PUBLICE/Informații de interes public/Informații privind agenții economici și poate fi accesată la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/ContribuabiliMijlociiI_14122022.pdf.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *