Ambasadorul Marii Britanii a venit în Slobozia, Ialomiţa

Distribuie articolul:

  • PAUL BRUMMELL s-a întâlnit cu primarul, cu prefectul, cu mai mulţi dintre cei care au fost aleşi sau numiţi ca să conducă destinele acestui judeţ. Şi pentru că destinul românilor se intersectează „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale…” cu destinele străinilor, pentru că destinul i-a purtat pe mulţi dintre românii „prin alte ţări de soare pline” , din când în când cei aflaţi, vremelnic, la cârma Ţării se mai întâlnesc cu reprezentanţii acelor ţări de care depinde destinul acestei ţări…

Cum era de aşteptat, domnul Ambasador Paul Brummmell s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai presei locale, în faţa cărora a punctat că este o mare plăcere să se afle la noi, în Ialomiţa, că a avut discuţii „foarte productive” cu primarul Adrian Mocioniu, cu prefectul Gigi Petre şi, desigur, cu deputatul Andrei Pop, cel care, înţelegem, a şi făcut diligenţele…

„Am avut două teme principale: Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. (…) Rămânem o ţară în Europa. România este o ţară europeană. Românii sunt bineveniţi în Marea Britanie, ei fac lucrAmbasador UKuri excepţionale, foarte importante pentru noi, sunt foarte bine integraţi şi noi vrem să le asigurăm drepturi şi după Brexit. O a doua temă o reprezintă investiţiile şi legăturile comerciale între Marea Britanie şi judeţul Ialomiţa. Autorităţile locale, judeţene au prezentat cadrul economic şi am discutat despre legăturile care există deja (…) Mesajul central al meu este că, deşi ieşim din Uniunea Europeană, vrem să construim o relaţie şi mai bună, un parteneriat cu România, Ialomiţa (…)” a declarat Excelenţa Sa. După ce oficialităţile, cei din conducerea instituţiilor statului, şi-au exprimat mulţumirea şi chiar bucuria de a fi onoraţi de prezenţa domnului Ambasador, jurnaliştii au putut adresa o serie de întrebări… La întrebările noastre vizând motivele pentru care românii stabiliţi, temporar, în Marea Britanie, nu se pot întoarce acasă, dar şi la rugămintea noastră de a transmite  recomandări către parlamentarii români, atât în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă (măsură politico-economică urmată îndeaproape de reducerea birocraţiei), dar mai ales în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea firmelor, domnul Ambasador a încercat un răspun diplomatic, aşa cum era firesc să procedeze… Ce activitate laborioasă are deputatul Pop în agenda sa de parlamentar, dat fiindcă ne interesează numai în măsura în care acţiunile fi-vor urmate şi de către nişte rezultate notabile, azi ne abţinem a titra „lauda de sine”. Asta nu înseamnă că nu punctăm cu notă aproape de maxim posibil această acţiune.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *