AGERPRES, la ceas aniversar!

Distribuie articolul:

AGERPRES, prima agenţie de presă din România, a împlinit 125 de ani.

De la prima telegramă până la ştiri multimedia, AGERPRES a transmis timp de 125 de ani cele mai importante informaţii în România, dar şi în afara ţării. Fie că vorbim despre cultură, documentare, politică, social, economie sau întâlniri la cel mai înalt nivel, AGERPRES a acoperit toate evenimentele de interes cu promptitudine şi obiectivitate. Rebrandingul AGERPRES din 17 septembrie 2013 a introdus atât schimbarea identităţii vizuale, cât şi un nou format ce presupune dezvoltarea zonei multimedia şi orientarea către mediul on-line. Prin alerte rapide, monitorizări de presă complete şi complexe, lansarea aplicaţiei mobile, dezvoltarea activităţii pe reţelele sociale, precum şi prin crearea de noi fluxuri, AGERPRES continuă să se adapteze schimbărilor mass-mediei internaţionale. Cu această ocazie, echipa Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, doreşte să mulţumească tuturor celor care le-au fost alături, celor cărora le şi propun să continue frumoasa colaborare pe care au dezvoltat-o de-a lungul timpului.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *