Acord bilateral pentru Anticorupţie

Distribuie articolul:

* Veşti bune de la „Platforma de cooperare a administrației publice locale”, cea reunită zilele trecute la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), formată din reprezentanți din administrația publică locală și contribuie la implementarea și monitorizarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016 – 2020.

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu și ministrul justiției, Raluca Prună, au semnat Acordul în baza căruia cele două instituții vor colabora pentru implementarea și monitorizarea Strategiei Anticorupţie. „Este nevoie de un parteneriat real între instituții. Ceea ce facem noi azi este un parteneriat între două componente ale administrației – între administrația centrală și cea locală – dar cred că trebuie ca în această platformă să integrăm mult mai bine și societatea civilă și mass-media, și alte instituții care pot participa. Obligația de bună guvernare o avem noi, Guvernul, interesul pentru buna guvernare se află și în administrația centrală și în cea locală și chiar și la cetățeni”, a subliniat ministrul administrației publice. Potrivit unui comunicat de presă remis ziarului Ştirea, ministrul Vasile Dîncu a arătat că e mai mare pierderea cauzată de acest fenomen, pentru statul român, migrația populației în străinătate, ca urmare a scăderii încrederii oamenilor în instituțiile statului. Migrația este motivată adesea prin faptul că statul, din cauza corupției și a disfuncționalităților pe care aceasta le generează, nu le oferăanticoruptie-2 condițiile pentru ca ei să-și poată exercita drepturile.

„Când încrederea în autorități scade, administrația publică este prima care pierde: oamenii nu se conformează voluntar, nu respectă legi, nu plătesc taxe și amenzi. Anticorupția singură nu rezolvă problemele de dezvoltare ale unei țări, dar fără anticorupție, fără transparență și control public al cheltuirii bugetelor chiar că nu putem (…) vorbi de modernizarea României. Trebuie păstrată această tendință de transparentizare a vieții politice și sociale. Corupția este legată de valori (…), lupta împotriva ei trebuie să devină componentă a unei culturi instituționale și profesionale, pentru administrația publică. Pentru acest lucru, este nevoie de formare – este nevoie de mult mai multe cursuri în domeniu”, a mai adăugat viceprim-ministrul. Cu ocazia reuniunii Platformei a fost lansată și Harta interactivă a bunelor practici identificate în domeniul prevenirii corupției, concepută în vederea realizării schimbului de bune practici și pentru a crea o rețea a integrității la nivel național. Harta are la bază datele primite de la unitățile administrativ-teritoriale care au raportat pe parcursul perioadei de implementare a Strategiei Anticorupţie 2012-2015.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *