A vrut să violeze, l-au „săltat”!

Distribuie articolul:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie – Serviciul de Investigaţii Criminale au dispus, la data de 19 iulie 2013, reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului DRAGOMIR ILIE şi punerea în mişcare a acţiunii penale  pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol. Inculpatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, iar magistraţii Tribunalului Ialomiţa, la data de 20 iulie 2013 au dispus arestarea  inculpatului. Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt: În data de 19 iulie 2013, orele 09.00 inculpatul DRAGOMIR ILIE, în vârstă de 56 ani  din comuna Mihail Kogălniceanu, în timp ce se afla în locuinţa minorei C.L.G., în vârstă de 10 ani, care era singură la domiciliu şi pe care o cunoştea, a încercat să întreţină cu aceasta, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, un raport sexual care nu a fost finalizat datorită intervenţiei martorului O.N.G. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt. Facem precizarea punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv arestarea preventivă, reprezintă etape în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie activităţi procesuale care nu pot, în nicio situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *