Festivalul – Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană „LA CASA TUDORII” – ediția a XIV-a –

Distribuie articolul:

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei
comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și,
nu în ultimul rând, bucatele pregătite după rețete moștenite din străbuni păstrează vie
legătura dintre generații și contribuie la transmiterea valorilor autentice către cei care vin
după noi.
În acest spirit, dedicat conservării, valorificării și promovării tradițiilor care definesc
acest spațiu al Câmpiei Bărăganului, se înscrie Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară
Ialomițeană „LA CASA TUDORII”, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție.
Festivalul se va desfășura sâmbătă, 10 octombrie 2026, la Baza de Cercetare și
Expunere Muzeală „Orașul de Floci”, comuna Giurgeni, într-un spațiu încărcat de istorie,
care va găzdui, și în acest an, o întâlnire dedicată tradiției, gastronomiei și identității
culturale ialomițene.
De la Gigi Constantin, referent Muzeul Județean Ialomița, aflăm că prin rețetele păstrate în familie și transmise din generație în generație, prin ingredientele și tehnicile specifice bucătăriei din această Câmpie a Soarelui, dar și prin poveștile care însoțesc fiecare preparat, gastronomia devine o veritabilă formă de memorie culturală.
Tradițiile din bătrâni vor fi aduse în fața publicului de cei mai talentați artiști din
județ în cadrul unui spectacol care se va încheia cu recitalul Ansamblului Folcloric „Doina
Bărăganului”.

 Cine, cum, când, unde…

 Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu instituțiile județene de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Județean Ialomița – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Ialomița, Centrul Cultural „Ionel Perlea” Ialomița, Biblioteca Județeană
„Ștefan Bănulescu” Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii.
Înscrierea la concursul culinar

Concursul culinar se desfășoară pe patru secţiuni – Mâncăruri calde, Preparate culinare reci (antreuri), Preparate de patiserie și Preparate conservate şi semiconservate, cu două categorii la fiecare – Adulți și Elevi.
Perioada de înscriere la concursul culinar este 18 septembrie – 8 octombrie 2026.
Regulamentul festivalului și formularele de înscriere, atât pentru participanții la concursul culinar, cât și pentru comercianți, sunt disponibile pe pagina web a Muzeului
Județean Ialomița: www.mjialomita.ro.
Formularele de înscriere la concursul culinar vor fi transmise, în format electronic, la
adresa de e-mail a Muzeului Județean Ialomița – secretariat@mjialomita.ro, până joi, 8
octombrie 2026.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *