Primăria orasului Tandarei invită cetățenii interesați (persoane fizice, persoane juridice, asociații ale crescătorilor de animale) să depună documentația completă referitoare la atribuirea de pajişti pe care doresc să o închirieze.
Suprafața disponibilă pentru închiriat : 75,6431 ha
Durata închirierii Închirierea se face pe o perioadă de 10 ani, incepand cu data semnarii contractului Chiria: 100 lei/ha/an Modalitatea de plată şi sancțiunile în caz de întârziere la plată/neplată a chiriei sunt prevăzute în contractul de închiriere încheiat între locator şi locatar.
Prin închirierea pajiştilor proprietate privată a orasului Tandarei se vor obține resurse financiare care se fac venit la bugetul local.
Creşterea animalelor este o activitate economică importantă şi trebuie facilitat accesul crescătorilor de animale la suprafețele de pajişti disponibile, aflate în domeniul privat al comunei, în condițiile în care pentru majoritatea acestora singura sursă de asigurare a hranei pe perioada verii este masa verde obținută de pe pajişti. Folosirea şi exploatarea pajiştilor se fac cuc respectarea bunelor condiții agricole şi de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Solicitanții vor depune la Registratura Primăriei orasului Tandarei următoarele documente:
Persoane fizice
– Cerere conform Anexei nr. 1 la regulament; – Copie după actul de identitate; Certificat fiscal care să ateste achitarea datoriilor către bugetul local, în original, valabil la data cererii; Dovada înregistrării persoanei fizice în Registrul National al Exploatațiilor cu numărul de animale aferent; – Adeverinta de la medicul veterinar cu efectivul de animale deținut, dovadă cа animalele sunt înscrise în RNE; – Adeverință eliberată de primărie din care să rezulte că animalele sunt înscrise la Registrul agricol al orasului Tandarei, la zi. – Declarație privind asumarea respectării Amenajamentului pastoral aprobat prin HCL nr.88/2017 (Anexa nr. 3 la regulament).
Persoane juridice
– Cerere conform Anexei nr. 2 la regulament; – Certificatul de înregistrare (CUI) al persoanei juridice; Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Camera de Comerț şi Industrie Națională sau Teritorială din care să rezulte obiectul de activitate – creşterea animalelor – Certificat fiscal care să ateste achitarea datoriilor către bugetul de stat, în original, valabil la data cererii; – Certificat fiscal care să ateste achitarea datoriilor către bugetul local, în original, valabil la data cererii;- – Copie după actul de identitate al reprezentantului legal; – Dovada înregistrării persoanei juridice în Registrul National al Exploatațiilor cu numărul de animale aferent; – Adeverinta de la medicul veterinar cu efectivul de animale deținut, dovadă ca animalele sunt înscrise în RNE; Adeverință eliberată de primărie din care să rezulte că animalele sunt înscrise la Registrul agricol al orasului Tandarei, la zi. – Declarație privind asumarea respectării Amenajamentului pastoral aprobat prin HCL nr. 88/2017 (Anexa nr. 4 la regulament). c) ASOCIAŢII Înființate conform OG nr. 26/2000 cerere; certificat de inregistrare fiscală de la ANAF certificat de Grefă privind inregistraea asociației; – Certificat fiscal care să ateste achitarea datoriilor către bugetul local, în original, valabil la data cererii; tabel cu membrii asociației, crescători de animale avînd un nr. de animale inscrise în RNE, care asigură încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha; – dovada înregistrării persoanei juridice în Registrul National al Exploatațiilor cu numărul de animale aferent; – adeverinta de la medicul veterinar cu efectivul de animale deținut, dovadă ca animalele sunt înscrise în RNE;
După primirea cererilor, in perioada anunțata si înscrierea lor in ordinea primirii in registrul „cereri”, acestea vor fi predate comisiei de atribuire, constituita prin prezenta hotărâre si se va desfăşura procedura de atribuire, la data fixata. Comisia de atribuire verifica cererea să conțină totalitatea documentelor si datelor cerute în prezenta documentație. In cazul în care o cerere nu respectă toate cerințele sau nu conține toate documentele solicitate prin prezenta documentație
este declarata neconforma și nu va fi luata în considerare la procedura de atribuire directă.
Obligativitatea asigurării exploatării în regim de continuitate şi permanență
Orice investiție sau amenajare care este necesară scopului pentru care a fost închiriat terenul, se va realiza numai în baza unei Autorizații de Construire însoțită de toate avizele cerute de lege. Obligațiile privind protecția mediului, stabilite conform legislației în vigoare.
Toate obligațiile privind protecția mediului, stabilite conform legislației în vigoare pe parcursul derulării contractului de închiriere, cad în sarcina locatarului, motiv pentru care acesta va obține pe cheltuiala sa avize, acorduri și autorizații de funcționare pe care are obligația să le respecte. Nerespectarea acestora atrage după sine sancționarea şi/sau aplicarea de către factorii interesați a amenzilor contravenționale.
Pe durata contractului de închiriere, chiriaşul are oblligativitatea exploatării în regim de continuitate şi permanență a terenului închiriat, cât şi a bunurilor realizate prin grija acestuia. Interdicția subînchirierii bunului închiriat După atribuirea directă a terenului şi încheierea contractului de închiriere, locatarul nu poate subînchiria terenul, iar în acest sens va fi prevăzută o clauză în contractul de închiriere.
Clauze referitoare la încetarea contractului de închiriere
Contractul de închiriere încetează în următoarele situații: la expirarea duratei stabilite în contractul de închiriere; b) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către locator, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată; c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către locatar, prin reziliere de către locator, cu plata unei despăgubiri în sarcina locatarului; d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către locator, prin reziliere de către locatar, cu plata unei despăgubiri în sarcina locatorului; e) cu acordul părților; f) în cazul în care izlazul va face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. g) nerespectarea obligației locatarului de a depune toate diligențele în vederea curățirii şi aducerii la stadiul de pajişte eligibilă la plată (APIA). 5. Instrucțiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire directă – Procedura de atribuire directă se desfășoară dacă există cel puțin un solicitant care îndeplineşte condițiile stabilite prin documentatie. Comisia de atribuire verifică cererea să conțină totalitatea documentelor şi datelor cerute în prezenta documentație. – În cazul în care o cerere nu respectă toate cerințele sau nu conține toate documentele solicitate prin prezenta documentație este declarată neconformă şi nu va fi luată în considerare la procedura de atribuire directă. – Închirierea pajiştilor prin atribuire directă se face cu respectarea dreptului de preferință al asociațiilor patrimoniale ale membrilor colectivității locale, proprietari de animale înscrise în RNE, conform art. 9 alin 73 din OUG 34/2013.- Cererile de atribuire pajişti primite şi înregistrate după termenul limită de primire precizat în anunțul publicitar vor fi excluse de la procedura de atribuire directă şi înapoiate solicitanților. – Comisia de atribuire are dreptul să descalifice orice solicitant care nu îndeplineşte, prin documentele prezentate, condițiile prevăzute în documentație.