Directorul Gogu Petre, soţia şi fiul – salarii bugetare, pensii mari, dar şi câştiguri pe măsura talentului…

Dezbaterea Publică desfăşurată înainte ca Bugetul să fie votat în plenul Consiliului Judeţean Ialomiţa a reliefat INVESTIŢIILE pe care CJI urmează a le implementa, astfel încât instituţiile din subordine să funcţioneze.

Deşi se consideră a fi o instituţie de talie naţională, când vine vorba despre cheltuielile curente, Muzeul condus de Gheorghe Petre (zis Gogu!) „pică în sarcina” Consiliului Judeţean Ialomiţa.

În Bugetul pentru anul 2026, peste 65 de milioane RON sunt prevăzuţi a fi cheltuiţi pentru aşa-numita „ Consolidare, amenajare şi reorganizare a Muzeului Naţional al Agriculturii. De data aceasta, ni s-a replicat că investiţia aceasta, de-a dreptul uluitor de mare (vorbim despre aproape 660 de MILIARDE de lei vechi!) se va suporta din Fonduri europene şi/sau naţionale, cota CJI fiind, deocamdată, neprecizată. Şi dacă despre investiţia în sine nu putem vorbi, deocamdată, despre faptul că domnul Gheorghe Petre CUMULEAZĂ PENSIA CU SALARIUL, BAŞCA „ore suplinite”,  putem, măcar, să ne spunem părerea.

Pensionar care poate (a)cumula, deoarece…

…deoarece, cică, nu e „special”. Aşa ne-a declarat (când l-am întrebat despre CUMULUL pensiei cu salariul, încasate de la bugetul de stat), dl Marian Pavel ca preşedinte al CJI – instituţie care „patronează” lăcaşurile de Cultură.

Salariul de director al Muzeului înseamnă vreo 8.700 lei pe lună. La acesta se adaugă salariu de  vreo 6.600 încasat ca profesor suplinitor la Liceul condus de fiul său. Celor două venituri bugetare, li se adaugă pensia de vreo 6.700/lună, pe care o încasează de la bugetul de stat, pensie care denotă că toată viaţa a avut salariu „nesimţit”.

Carevasăzică, ANUAL, musiu Gogu Petre încasează, de la bugetul STATULUI, peste 265.000 lei. Ceea ce, în lei vechi, înseamnă peste 2,6 MILIARDE. Cam la fel se întâmplă şi în cazul soţiei lui, cea care, deşi e pensionară, tot mai „are nişte ore” (de pictură!) la Liceul condus chiar de fiul ei şi al directorului Gheorghe Petre.

Ca un corolar al veniturilor „nesimţite” încasate de la bugetul statului,  sunt veniturile pe care le pictează cei TREI (tată, mamă, fiu!),  din vânzarea tablorilor …

Cui i se pare că e justă păstrarea unui pensionar, atât în funcţie de conducere a unei instituţii, cât şi ca suplinitor la o altă instituţie, în condiţiile în care piaţa forţei de muncă înregistreză un mare deficit de locuri libere, mai ales în sfera bugetară? Întrebarea este, desigur, una de-a dreptul…retorică!

Deşi este Muzeu al AGRICULTURII, multe dintre acţiunile cultural-educative desfăşurate „sub îndrumarea neobosită a iubitului conducător” sunt din sfera actului artistic vizual, în cele mai multe cazuri Expoziţii de…PICTURĂ.

Căci, prea iubitul conducător al instituţiei este pictor. Gheorghe Petre – „veteranul” liberal proţăpit la conducerea instituţiei de cultură, după ce a „descălecat” de la şefia Inspectoratului Judeţean Şcolar Ialomiţa, este şi cel care conduce Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala din Ialomiţa.

Datorită/din cauza faptului că şi fiul, dar şi soţia domniei-sale sunt, deasemenea, pictori, Gogu Petre nu pridideşte şi, desigur, nu precupeţeşte nici un efort în a organiza fel de fel de EXPOZŢII, chiar şi în cadrul Centrului Cultrural „Ionel Perlea”, din Slobozia.

Îngemănate „ca două boabe într-o păstaie”, instituţiile de cultură bifează aceleaşi acţiuni. Iar când în ecuaţie intră şi Liceul de Artă, unitate de învăţământ condusă de fiul lui Gogu Petre, cu participarea nemijlocită a doamnei Petre – soţia lui Gogu, şi mama directorului de Liceu, TABLOUL se desăvârşeşte căpătând nuanţe ce dau noi valenţe artei…La arta de a conduce ne referim, desigur!

Participanţii la Expoziţiile organizate (sub egida: Uniunea Artiştilor Plastici), de către „clanul” Petre, sunt salariaţi ai respectivelor instituţii conduse de ei, sau invitaţi „de onoare” din sfera politico-administrativă, ori câţiva jurnalişti, câţiva „iubitori de gen” şi, desigur, elevii aduşi „cu clasa”. Deşi numărul participanţilor este ruşinos de mic, mândria organizatorilor este mare. Şi ea, mândria, nu ni s-ar părea mult prea „nepotrivit de iţită” , de n-am observa tupeul l’alde Gogu (tatăl şi fiul) de a ne critica pentru că nu publicăm acţiunile lor, pe care ei le considera demni de toată aprecierea şi chiar lauda urbei ..!

Când nu organizează la Centru Cultural „Ionel Perlea” o „aşezarea pe simeze” a tablourilor (ale lui, ale familiei lui, şi-ale prietenilor lui, care pictează şi expun, în mod organizat de către instituţiile statului), Gogu Petre şi fiul său îşi dau măsura putirinţei organizatorice, desfăşurând acţiuni de acest fel (pictură) chiar în cadrul Muzeului AGRICULTURII, muzeu pe care tatăl îl conduce ca…director PENSIONAR.

Purcoi de bani publici, dar nu prea „la vedere”…

Toţi românii au înţeles de ce nu vor bugetofagii să mai fie obligaţi prin lege să-şi expună, public, Declaraţiile de avere.

După ce am vizualizat Declaraţia de avere a directorului Muzeului Agriculturii, dincolo de faptul că prea „bate la ochi” cum el şi soţia se cam îndestulează din bugetul instituţiilor statului, am vrut să vedem şi cât câştigă directorul Liceului de Arte, domnul Cătălin George Petre. Lipsa transparenţei, prin afişare online, a salariului încasat de directorul Liceului de Arte, devine frustrantă, mai ales având imaginea veniturilor tatălui (şi al mamei, ca soţie trecută în Declaraţia de avere a tatălui), ca angajaţi ai Muzeului, respectiv ai Liceului de Arte.

În facsimilurile care însoţesc (pe post de dovadă!) acest articol de presă, puteţi vedea, ca noi, o parte din câştigurile familiei care pare că se comportă ca un clan, expoziţiile organizate de ei părându-li-se multora a fi, de fapt, mai mult în interesul lor, ca pictori şi, deopotrivă, şefi care îşi pot permite a uza de funcţie pentru a face asta!

Şi fiindcă, la fel ca în multe alte cazuri, la conducerea instituţiilor statului regăsim PENSIONARI care CUMULEAZĂ pensia cu salariul (baban), dacă cei în cauză ţin neapărat să ne stârnească, o să publicăm şi dovada faptului că, în fapt, expoziţiile de pictură NU ar prea avea ce căuta a fi „urcate pe simeze” în Muzeul AGRICULTURII, decât dacă tablourile ar înfăţişa munca ţăranilor, câmpuri cu recolte, tractoare şi tot felul de îndeletniciri ale agricultorilor!